MENIU

Iohannis: UE e mai puternică cu Marea Britanie. Cameron: Vreau să rămânem într-o UE reformată

Președintele Klaus Iohannis și premierul britanic, David Cameron, au susținut, miercuri seară, declarații de presă comune la Palatul Cotroceni. "Ne dorim identificarea unor soluții care să conducă în cadrul referendumului, care urmează să fie organizat în Marea Britanie, la un vot favorabil menținerii statutului de membră în Uniunea Europeană a Marii Britanii". Acesta a fost principalul mesaj transmis de șeful statului. La rândul său, premierul britanic a subliniat faptul că își dorește ca Marea Britanie să rămână într-o Uniune Europeană reformată. 

Cei doi oficiali au discutat, în primul rând, despre dimensiunea militară, despre ce se poate face ca flancul estic al NATO să fie apărat mai bine, dar și despre cooperarea în zona economică. Totodată, președintele i-a mulțumit lui David Cameron pentru sprijinul acordat după tragedia de la Colectiv, când o parte dintre răniți au fost preluați de spitalele din Marea Britanie. 

"Sunt bucuros ca il avem in vizita pe domnul David Cameron. Estre prima vizita oficiala in Romania a unui premier brianic, in ultimii 16 ani. Bine ati venit, domnule prim-ministru în Romania! Marea Britanie este unul din partenerii nostri importanti de care ne leaga un parteneriat strategic. In discuțiile purtate astazi ne-am propus aprofundarea acestui parteneriat. Consideram ca dimensiunea militara a acoperarii bilaterale dintre Romania si Marea Britanie joaca un rol major mai ales pe fondul de securitate actual. Este in interesul celor doua tari consolidarea celor două colaborari la toate nivelurile si in formate multiple".

Printre subiectele abordate s-a aflat și cel privind comunitatea românească din Marea Britanie.

"Trebuie subliniat faptul ca cea mai mare parte a cetatenilor romani sunt foarte bine integrati si contribuie prin taxele si impozitele pe care le platesc la economia Marii Britanii. O tema importanta de discutie a fost evident procesul de renegociere a relatiilor dintre UE si Marea Britanie. Am aratat ca in opinia noastra, locul Marii Britanii e clar in familia europeana. UE este mai puternica cu Marea Britanie in interiorul ei si Marea Britanie e mai puternica in interiorul UE. Ne dorim identificarea unor solutii care sa conduca in cadrul referendumului, care urmeaza sa fie organizat in Marea Britanie, la un vot favorabil mentinerii statutului de membra in UE a Marii Britanii ", a mai spus șeful statului.

David Cameron a subliniat, în prima parte a discursului susținut, importanța parteneriatului cu România în zona economică, respectiv a securității energetice.

"Va multumesc foarte mult, domnule presedinte, si va multumesc pentru ca m-ati primit la Bucuresti. Este o placere sa ma aflu aici. Marea Britanie si Romania au relatii importante, suntem parteneri in UE, NATO și suntem buni parteneri de afaceri. Afacerile noastre de comerț se ridica la 3,5 miliarde de euro, anul trecut. Suntem parteneri energetici și sprijinim necesitatea de a consolida securitatea energetica în Europa. Am conlucrat, cum ati spus, in fata amenintarilor si pericolelor, mai ales in ajutarea victimelor de la clubul Colectiv, în octombrie", a spus Cameron.

Totodată, cei doi oficiali au vorbit și despre situația refugiaților din Europa, dar și despre sectorul apărării. 

"În ceea ce priveste apararea: ca tara care deja investeste 2% din PIB salutăm acest demers si din partea Romaniei. Forțele noastre se instruiesc impreuna si astazi am discutat cum putem consolida aceasta cooperare. În ce priveste migratia am discutat cum putem sa abordam cauzele acestei migratii, adica sa reducem saracia si conflictul care ii alunga pe acesti oameni, de la casele lor. Vreau ca Marea Britanie sa ramana într-o UE reformata, de aceea vreau reforme importante care sa rezolve îngrijorarile", a mai afirmat David Cameron.

Premierul britanic, David Cameron, se află într-o vizită oficială în România. Cameron s-a întâlnit cu preşedintele Klaus Iohannis, dar şi cu premierul Dacian Cioloş. Întâlnirile fac parte dintr-o serie de consultări pe care David Cameron le va avea cu liderii europeni, înaintea referendumului privind apartenenţa Marii Britanii la Uniunea Europeană, potrivit Realitatea TV.

Sursă fotografii: Presidency.ro