MENIU

Iohannis: Tăriceanu s-a transformat într-un nou satelit al PSD

Iohannis: Tăriceanu s-a transformat într-un nou satelit al PSD

Președintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, miercuri, la Bistrița, în replică la scrisoarea deschisă adresată liberalilor de către liderul PLR, Călin Popescu Tăriceanu, că acesta nu ar trebui să vorbească despre liberalism, pentru că "s-a transformat într-un nou satelit al PSD".

"Nu mă impresionează, nici nu am ce comenta. Domnia sa chiar n-ar trebui să vorbească. Din fost președinte și om de onoare al PNL, s-a transformat într-un nou satelit al PSD și de acolo vorbește împotriva partidului care l-a făcut ministru, prim-ministru, președinte (de partid — n.r.). Atât, mai mult nu am ce spune", a spus Iohannis.

Întrebat despre faptul că, la nivelul organizației PNL Bistrița-Năsăud, mai mulți primari și consilieri și-au anunțat intenția de a se înscrie în Partidul Liberal Reformator, Iohannis a spus că a vorbit despre această situație cu liderii locali ai ACL, Stelian Dolha (PNL) și Ioan Oltean (PDL). "E trist. Așa e în politică: unii merg după principii și unii după ciolan. Așa e dintotdeauna. Sper să fie din ce în ce mai puțini care merg după ciolan", a mai declarat liderul PNL.