MENIU

Președintele Iohannis, prima reacție după tentativa de lovitură de stat din Turcia

Turcia este un partener strategic al României și aliat în cadrul NATO, iar stabilitatea țării, pe baza respectării democrației și instituțiilor democratic alese de poporul turc, este importantă pentru securitatea regională, europeană și internațională, se arată într-un mesaj al Administrației Prezidențiale după tentativa de lovitură de stat din Turcia.

Iohannis își exprimă speranța că ordinea publică va fi restabilită în cel mai scurt timp. De asemenea, Administrația Prezidențială informează că misiunea diplomatică și oficiile consulare ale României din Turcia sunt pregătite să acorde toată asistența necesară, în caz de nevoie, cetățenilor români aflați în Turcia, se mai arată în comunicat.

Președintele României a fost și este în contact permanent cu instituțiile române competente cu privire la situația din Turcia încă de la începutul evenimentelor.

Turcia a trecut vineri noaptea printr-o tentativă de stat eșuată. Militari turci au ocupat zone strategice din Ankara și Istanbul, inclusiv aeroportul Ataturk, podurile din Istanbul si parlamentul din Ankara și au anunțat că au preluat puterea în țară.

Pe parcursul unei nopți dramatice, a devenit clar că nu întreaga armată participa la lovitura de stat. Guvernul a anunțat că este încă în control, în vreme ce Președintele Recep Tayyip Erdogan a cerut oamenilor să iasă în stradă și să apere democrația, lucru care s-a întâmplat.

Mai multe explozii s-au auzit la Istanbul, unde puciștii ar fi deschis focul asupra populației, iar la Ankara, clădirea Parlamentului a fost lovită de cel puțin o bombă.

Ulterior, guvernul și mai multe instituții de securitate, inclusiv structuri ale Armatei, au anunțat că lovitura de stat a eșuat și că guvernul este în control. Erdogan, care a aterizat la Istanbul, s-a adresat triumfător populației.

Noapte dramatică în Turcia. LOVITURĂ DE STAT militară eșuată. Zeci de morți. Guvernul e "în control"

Conform informațiilor cunoscute până în prezent, nu se înregistrează victime sau răniți în rândul cetățenilor români aflați în Turcia, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE), printr-un comunicat de presă. Totuși, cetățenii români interesați care se află pe teritoriul Turciei sunt sfătuiți să evite deplasările care nu sunt necesare și să rămână în casele sau locurile de cazare, iar cetățenilor care au intenția de a tranzita sau de a călători spre Turcia să evite aceste deplasări.

Mai multe articole despre:
Turcia iohannis lovitura stat turcia