MENIU

Iohannis, în Israel: Avem ambiţia să devenim un centru regional de combatare a antinsemitismului

Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, aflat în vizită de stat în Israel, că România are ambiția de a deveni un centru regional de promovare a educației cu privire la Holocaust și de combatere a antisemitismului.

"Pe 8 martie, mâine, România va prelua președinția Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului. Acest fapt reflectă puternicul nostru angajament față de trecut, față de comemorarea victimelor Holocaustului și lupta împotriva antisemitismului și xenofobiei. România va trata în cel mai responsabil mod cu putință și cu mare onoare această sarcină, pentru îndeplinirea căreia vom colabora îndeaproape cu Israel. Avem ambiția să devenim un centru regional de promovare a educației cu privire la Holocaust și de combatere a antisemitismului", a afirmat președintele Iohannis, într-o declarație comună cu omologul său israelian, Reuven Rivlin.

Șeful statului s-a declarat optimist cu privire la consolidarea relațiilor dintre România și statul Israel în anii următori.

Ulterior, președintele Klaus Iohannis și soția sa, Carmen, s-au întâlnit cu cu patriarhul grec-ortodox al Ierusalimului, Theophilos al III-lea, împreună cu care au vizitat Biserica Sfântului Mormânt, potrivit Agerpres

Theophilos al III-lea a afirmat, în debutul întâlnirii, că președintele Iohannis este "făcător de pace" și a amintit că în 2014 fostul șef al statului român Traian Băsescu a vizitat Patriarhia ortodoxă-greacă a Ierusalimului.

Klaus Iohannis a primit din partea patriarhului grec-ortodox al Ierusalimului o decorație, iar soția sa un medalion în formă de cruce și un lănțișor. Președintele Iohannis i-a dăruit lui Theophilos al III-lea o emisiune filatelică.

După discuțiile la Patriarhia ortodoxă-greacă a Ierusalimului, șeful statului și soția sa au mers la Biserica Sfântului Mormânt, unde au fost întâmpinați de un grup de români din Maramureș și Sibiu, aflați în pelerinaj, care purtau eșarfe galbene cu steagul României și un drapel mare al țării noastre.

Cuplul prezidențial a îngenuncheat la "Piatra Ungerii", iar apoi a intrat în Mormântul Sfânt, Capela Sfintei Cruci, Altarul Golgota și Altarul Împărătesei Elena.

Șeful statului, împreună cu delegația care îl însoțea, a făcut fotografii în fața Sfântului Mormânt, a Bisericii Sfântului Mormânt, dar și cu grupul de români care l-a așteptat la venire.

Președintele Iohannis și-a început duminică vizita de stat în Israel și Palestina. El s-a întâlnit luni cu omologul său israelian, Reuven Rivlin, și cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu.

La sfârșitul zilei, președintele Iohannis și soția sa participă la dineul de stat oferit de omologul său israelian și soția acestuia.

Marți, președintele Iohannis va vizita Memorialul Martirilor și Eroilor Holocaustului "Yad Vashem" și se va întâlni cu liderul opoziției parlamentare, președintele Partidului Muncii, Isaak Herzog, și cu președintele Knessetului (Adunarea Legislativă), Yuli Edelstein. El va vizita, împreună cu soția sa, Așezământul Bisericii Ortodoxe Române.

Miercuri, șeful statului va merge la Zidul Plângerii și se va întâlni, la Ierusalim, cu comunitatea israeliană de origine română.

Joi, Iohannis va merge în Palestina, unde se va întâlni cu președintele Mahmoud Abbas. Șeful statului va participa și la un dejun oferit de președintele Palestinei.

Vizita de stat în Israel și Palestina a președintelui Iohannis se va încheia vineri.

 

Sursă fotografii: Facebook Klaus Iohannis