MENIU

Iohannis îi cere din nou demisia lui Ponta: Votul din Parlament, iresponsabilitate și sfidare

Ponta, salvat de deputaţi. Iohannis: Maximă iresponsabilitate și de sfidare la adresa cetăţenilor

Preşedintele Klaus Iohannis a postat un mesaj pe Facebook imediat după ce solicitarea DNA de urmărire penală a premierului a fost respinsă de plenul Camerei.

"Îmi mențin punctul de vedere conform căruia Parlamentul nu ar trebui să obstrucționeze actul de justiție. Regret faptul că astăzi coaliția de guvernare a impus o decizie în sens contrar. Regret, totodată, faptul că Parlamentul s-a transformat într-un scut de protecție pentru persoana Victor Ponta, bănuită de fapte penale. Este o dovadă de maximă iresponsabilitate și de sfidare la adresa cetățenilor faptul că parlamentarii ce alcătuiesc majoritatea împiedică justiția să-și facă datoria, sunt dispuși să distrugă instituția Parlamentului, așa cum ar trebui ea să funcționeze într-un stat de drept, și să afecteze imaginea României pentru a salva politic o singură persoană. Majoritatea parlamentară refuză să accepte semnalul dat de cetățeni, care a fost unul foarte clar: stop corupției, politică făcută cu integritate și responsabilitate. În continuare consider că soluția pentru ieșirea din actuala situație este demisia domnului Victor Ponta din funcția de prim-ministru", a spus Iohannis.

Ponta, salvat de colegii deputați. Premierul îşi păstrează imunitatea

Mai multe articole despre:
Victor Ponta premier preşedinte Klaus Iohannis