MENIU

Incidente în timpul moțiunii. Dăncilă, contre cu cei din Opoziție!

Premierul Viorica Dăncilă a fost întreruptă, de mai multe ori, de către parlamentarii din PNL și USR, când le transmitea să nu mai jignească.

Premierul Viorica Dăncilă le-a răspuns celor din opoziție, într-un al doilea discurs, ținut de la ședința Parlamentului. Dăncilă a fost întreruptă, de mai multe ori, de către parlamentarii din PNL și USR, când le transmitea să nu mai jignească.

”Ne vom vedea la următoarele alegeri generale și vom vedea ce veți face. Nu este o amenințare, ci o încredere că oamenii vor vedea ce trebuie să voteze.

Domnule Barna, chiar sunteți în stare de orice? Să duceți în derizoriu rezultatele președinției Consiliului UE? Acest lucru nu este al lui Dăncilă, ci al României. România a avut o președinție rotativă foarte bună.

Domnule Pașcan, faceți o gravă confuzie. Noi am înțeles ce ne-au transmis românii. Dacă jigniți, să nu credeți că sunteți mai puternic, înseamnă că nu aveți argumente. Eu nu o să jignesc, pentru că am bunul simț și cei 7 ani de acasă. Noi suntem mult mai puternici, nu recurgem la aceleași metode.

Ați venit cu jigniri, acuze, cu dorința de a elimina anumite lucruri, dar să nu puneți nimic în loc. Eu nu vorbesc cu ”tu”, eu o să spun ”domnule Câțu”, nu ”Câțu”. Nu am avut niciodată probleme penale.”, a spus Viorica Dăncilă, când a fost întreruptă, de câteva ori, de adversarii politici.

"Am crezut ca vom avea un dialog constructiv, dar ati venit cu aceeasi modalitatea, jingiri,a cuze, cu dorinta de a elimina lucruri fara a pune nimic in loc, eu nu vorbesc cu „tu” o sa spun domnul, pentru ca atunci cand respecti, esti mult mai respectat. Nu am avut si nu am probleme penale si nu judecati oamenii decat atunci cand sunt...acest mod de abordare arata cum nu trebuie sa fie un membru al Parlamentului României, e jenant, nu ma cobor așa jos", a încheiat Dăncilă.

Mai multe articole despre:
PNL USR pluş Dancila motiunea