Ilie Bolojan, joc mediatic pentru obținerea funcției de premier. Ion Cristoiu: Îi forțează mâna lui Nicușor Dan
Ilie Bolojan îi forțează mână lui Nicușor Dan să îl aleagă în funcția de premier, susține Ion Cristoiu. În urma întâlnirii liderilor de partid, Bolojan ar fi început un joc mediatic prin care încearcă să convingă în spațiul public faptul că el ar fi numele ales de președinte, a declarat jurnalistul.
"Știți care-i șmecheria? Șmecheria este următoarea: Ilie Bolojan a pornit o campanie de forțare a mâinii lui Nicușor Dan să-l pună pe el premier. Și forțarea asta, în această operațiune face parte conferința aia de presă în care el a zis că el e dispus să fie premierul tăierilor dar că vrea putere mai multă, după asta a urmat corul peneliștilor, ululu, ce frumos a vorbit Bolojan, mare om de stat, și după asta a venit corul influencerilor și după asta ce a zis el? Băi, hai să dau la presa pe care o plătesc eu că, de fapt, Nicușor Dan vrea să mă pună premier", a declarat Cristoiu.