MENIU

Horațiu Mălăele se întoarce în ”casa lui Moromete” de la Talpa

Memoria lui Marin Preda, creatorul Moromeților, domină, în Teleorman, două lumi paralele. În timp ce casa în care a locuit scriitorul se află într-o avansată stare de degradare și nimeni nu ia măsuri pentru că este proprietate privată, în comuna Talpa, locul pe care regizorul Stere Gulea l-a ales pentru a filma cele două serii ale filmului Moromeții, autoritățile au înțeles importanța păstrării platoului de filmare exact așa cum l-au gândit creatorii filmului și l-au mediatizat.

Rezultatele nu au întârziat să apară: în aproximativ un an, sute de vizitatori din toată țara au venit la Talpa să vadă casa lui Ilie Moromete.

Pe data de 16 august, pofticioșii și iubitorii de mâncăruri tradiționale sunt invitați în comuna Talpa din județul Teleorman. Și nu oriunde, ci chiar pe platoul de filmare a filmelor Moromeții. Autoritățile locale și județene și-au propus să dezvolte turismul rural, profitând și de faptul că în comună a rămas amenajată „ograda Moromeților”, prin organizarea unor brunch-uri. Toți cei interesați sunt așteptați, deci, în „ograda Moromeților” pentru a gusta bunătăți tradiționale, preparate pe loc chiar de gospodinele din localitate.

Este așteptat și actorul Horațiu Mălăele, cel care îl interpretează pe Ilie Moromete în ”Moromeții 2”.

Detalii pe Realitatea de Teleorman

Mai multe articole despre:
Horaţiu Mălăele Moromete