MENIU

Guvernul dezbate ratificarea Acordului româno-ucrainean, privind măsurile de creștere a securităţii

Guvernul urmează să dezbată spre aprobare, în ședința de astăzi, un proiect de lege privind ratificarea Acordului între Guvernul României și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei, privind măsuri de creștere a încrederii și securității, semnat la Kiev, la 10 martie 2014. 

Astfel, România și Ucraina își vor notifica, cel puțin cu 42 de zile înaintea începerii, activitățile militare pe care le desfășoară în zonele de frontieră, se arată în acordul privind măsuri de creștere a încrederii și securității semnat, la Kiev, de miniștrii de Externe din cele două țări, potrivit Agerpres.

Potrivit acordului remis de MAE, România și Ucraina vor trimite câte doi observatori la activitățile militare notificabile, cu excepția celor care nu au o durată mai mare de 48 de ore. În ceea ce privește Insula Șerpilor, Ucraina se obligă să nu dețină și să nu amplaseze aici armamente ofensive (tancuri, avioane, elicoptere de luptă).

Totodată, Ucraina și România au dreptul să efectueze anual câte o inspecție în zona de frontieră și o vizită de evaluare la o unitate militară, pentru a examina activitățile și pregătirea în acea unitate. Acordul se aplică unei zone care cuprinde în România nordul județelor Maramureș, Suceava, Botoșani și Tulcea și estul județului Galați iar în Ucraina, sudul raioanelor de la frontiera de nord a României și zona dintre Dunăre și Limanul Nistrului.

 

Mai multe pe Agerpres.