MENIU

Guvern: cererile miniștrilor de retragere a demisiei, fără obiect. Demisiile sunt irevocabile

Cererile miniștrilor de retragere a demisiei din Guvern, în număr de 20, sunt nule, a afirmat joi purtătorul de cuvânt al Executivului, Alina Petrescu. ”S-a luat act de aceste demisii. Ele sunt irevocabile”, a subliniat aceasta.

Joi, la cabinetul prim-ministrului au fost depuse 20 de cereri de retragere a miniștrilor. Acestea sunt, însă, lipsite de obiect, a declarat Alina Petrescu.

”Oricine citește Legea 90 privind organizarea și funcționarea Guvernului înțelege acest lucru”, a mai afirmat aceasta, adăugând că în toate cele 20 de documente este trecut și numărul de înregistrare al demisiei de la Cabinetul prim-ministrului. 

Articolul 6 din Legea 90 prevede că ”demisia din funcţia de membru al Guvernului se anunţă public, se prezintă în scris prim-ministrului şi devine irevocabilă din momentul în care s-a luat act de depunerea ei, dar nu mai târziu de 15 zile de la data depunerii”.

Mai mulți miniștri din cadrul Guvernului Grindeanu și-au retras demisiile după ce parlamentarii au adoptat, miercuri, moțiunea de cenzură depusă de PSD împotriva Executivului.

Printre cei care au depus cerere de retragere a demisiei se numără Sevil Shhaideh, viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice și Fondurilor Europene, Grațiela-Leocadia Gavrilescu, viceprim-ministru, ministrul Mediului, Teodor-Viorel Meleșcanu, ministrul Afacerilor Externe, Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, Pavel Năstase, ministrul Educaţiei Naţionale, Mihai Tudose, ministrul Economiei, Toma-Florin Petcu, ministrul Energiei, Alexandru-Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, Alexandru Petrescu, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Adriana Petcu, ministrul Apelor și Pădurilor, Marius-Alexandru Dunca, ministrul Tineretului și Sportului, Mircea-Titus Dobre, ministrul Turismului, Andreea Păstîrnac, ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Ana Birchall, ministrul delegat pentru Afaceri Europene., Rovana Plumb, Ministrul pentru Fonduri Europene, Petre Daea, ministrul Agriculturii, Viorel Ilie, ministrul pentru Relația cu Parlamentul, Rovana Plumb, ministrul pentru Fonduri Europene, Gabriel Leș, ministrul Apărării, Viorel Ilie, ministrul pentru Relația cu Parlamentul și Florian Bodog, ministrul Sănătății. 

Mai multe articole despre:
guvern motiune cenzura demisii ministri