MENIU

Guşă: Ponta are o OBSESIE pentru RAREŞ BOGDAN. Premierul îşi pune oamenii să facă plângeri

Guşă: Ponta are o OBSESIE pentru RAREŞ BOGDAN. Premierul îşi pune oamenii să facă plângeri

"Victor Ponta are o OBSESIE pentru RAREŞ BOGDAN", a declarat analistul politic Cozmin Guşă, în cadrul emisiunii DESCHIDE LUMEA.

"CNA-ul este un organism numit politic. Numirile politice, în România, în loc să însemne un grad de merit pentru cineva, înseamnă, din punct de vedere al politicianului care face asta, că a pus într-un loc un om care face papucii. Nu vorbesc de CNA acum, vorbesc în general de numirile politice. Legat de Rareş Bogdan, aici este foarte simplu. E legat de obsesia pe care Victor Ponta a căpătat-o legat de persoana lui Rareş. Îi pune pe aceşti domni să facă plângeri. Să nu vă închipuiţi că ar avea vreo iniţiativă aceşti fraţi mai mari sau mai mici ai lui Victor Ponta, oameni care au evoluat fără probleme la Realitatea, cărora nu li s-a cerut să se cenzureze, care au beneficiat de serviciile Realităţii sau chiar ale lui Rareş Bogdan şi care şi-au permis această largheţe, să vină să facă plângeri nefondate doar din dorinţa de a-l tracasa pe Rareş Bogdan ca să îi facă plăcere şefului. Acest pupincurism deşănţat al unora ar trebui penalizat. Dacă Victor Ponta ar fi un lider solid şi nu unul care aşteaptă doar laude sau care nu mai suportă, face criză de nervi când este criticat, i-ar lua şi ar discuta cu aceşti oameni. Asta se mai întâmpla pe vremea lui Năstase. Avea mare grijă ca partidul să nu fie pus într-o postură complicată prin certurile unor lideri cu oameni din mass-media. Acum, din păcate, nu se întâmplă. Pentru mine, aceşti domni nici nu contează, contează omul din spatele lor Victor Ponta care, după informaţiile mele şi după părerea mea, nu se mai linişteşte în a atinge tot timpul ba instituţia noastră de presă, ba vorbind despre Rareş Bogdan. A făcut-o zilele trecute în scandalul ASF, în conferinţă de presă. Ca să nu vorbesc de întâlnirile private sau de la Guvern în care Rareş sau Realitatea sunt subiecte preferate", a spus Guşă.

"Această obedienţă a presei în faţa Puterii sau bugetelor de publicitate din partea puterii a generat acest reflex al unor politicieni mai slabi de îngeri, cum este astăzi Ponta, ca să nu mai acceptă critici. Uitând cât de mult a beneficiat de sprijinul presei când părea un premier de viitor", a mai spus Cozmin Guşă.

Mai multe articole despre:
Cozmin Guşă Realitatea Tv Rareş Bogdan