MENIU

Gușă: Cineva îl trage de cheiță pe Dragnea și se joacă cu ordinea din stat. Iohannis, joc de șah?

Așa-zisa anchetă a lui Cătălin Tolontan despre fratele directorului SIE este, de fapt, un material care i-a fost oferit pentru recredibilizare, după deconspirarea sa ca agent al acestui serviciu, afirmă Cozmin Gușă. Consultantul politic a vorbit, la Realitatea TV, și despre culisele jocului lui Liviu Dragnea din acest moment și despre cele două poziții în care s-ar putea afla președintele Klaus Iohannis în raport cu mutările liderului PSD.

Numele fratelui directorului de la Serviciul de Informaţii Externe apare într-un dosar de prostituţie. Potrivit tolo.ro, Gabriel Predoiu, a cărui poză apare pe o planşă foto în dosarul de trafic de minori, a fost indicat de una dintre victime. Contactaţi de jurnalişti, reprezentanţii SIE au recunoscut că persoana care apare în probele anchetatorilor este fratele lui Silviu Predoiu.

Acest scandal a fost livrat presei de către Tolontan pe blogul său, în condițiile în care el nu s-a ocupat de asta până acum, atrage atenția Cozmin Gușă. Consultantul politic susține că după ce Tolontan a fost devoalat, în ultimele două săptămâni, ca fiind un agent de influență al SIE, acum i s-a oferit acest subiect ca să se recredibilizeze.

”Printr-o operațiune ingenioasă, i s-a oferit un subiect ca să se recredibilizeze. Este recredibilizarea unui agent deconspirat- îl atacă chiar pe fratele directorului SIE. Cei care suferă sunt tot cei de la SRI. Ei trebuie să deslușească un scandal vechi, reșapat, fără daune. Se pare că Tolontan este un agent foarte important dacă i-au livrat acest subiect ca să-l recredibilizeze. Rezultanta este că cei din SRI sunt obligați să dea lămuriri. E joc de oameni trași cu cheiţa”, susține Gușă.

GUȘĂ: CINEVA SE JOACĂ CU ORDINEA DIN STAT

”Este evident că cineva se joacă, trăgându-l de cheiță pe Dragnea, cu ordinea din stat, cu oameni care au responsabilități, cu servicii secrete care au mii de angajați cu responsabilități imediate și strategice, apropos de scandalul cu SPP”, precizează Cozmin Gușă.

Dacă se merge mai departe cu schimbarea legilor siguranței naționale ne arată că asta este ținta - Dragnea, care se temea de statul-paralel, vrea să reușească cu ajutorul celor din statul-paralel să modifice, nici el nu știe cum, că i se va da pe hârtie, această structură astfel încât să revină sub autoritatea lui, afirmă consultantul politic. 

”E foarte simplu din punct de vedere uman. Dragnea s-a jucat cu sistemul. A jucat și tenis... zeci de întâlniri sunt de notorietate. A văzut că relațiile dintre oamenii importanți din statul român se bazează pe complicități, pe baza cărora a scăpat și el de dosare până anul trecut. Cu sprijinul unei majorități habotnice și pus de cineva, încearcă să modifice toate aceste lucruri. Au început cu un atac neconfirmat la SPP ca să poată să continue cu atacuri la celelalte servicii secrete de care este obsedat într-un fel și oamenii care-l ghidonează pe Dragnea folosesc această obsesie bolnăvicioasă a lui ca să facă aceste mutări”, explică Gușă.

DACĂ IOHANNIS NU JOACĂ UN ȘAH ÎN ACEST MOMENT, S-AR PUTEA VORBI DESPRE UN JOC LA DISTANȚĂ

În ceea ce-l privește pe KlausIohannis, avem două variante, în urma reacției sale la scandalul SPP, afirmă Cozmin Gușă.

  • ”Prima, pozitivă, că joacă un șah. Administrează aceste evenimente asemenea unui jucător de șah care vede mai multe mutări în față și care-și pregătește o mutare de grație mai târziu, după ce adversarii statului și-ar fi epuizat arsenalul.
  • Altfel, această replică a lui Iohannis că nu este interesat de scandalul SPP îl așază într-o formă de nepăsare care nu i se permite unui președinte al României. Nu mă simt bine reprezentat, în această variantă negativă, în condițiile în care cineva atacă aiurea un serviciu secret, generează o problemă majoră în plan intern, ca președintele să trateze asta cu nepăsare”, a declarat Gușă.

În varianta pozitivă nu putem vorbi despre o nouă coabitare. În varianta negativă se poate vorbi despre un joc la distanță, atrage atenția consultantul politic.

”Nu-mi dau seama de ce un exces de putere total neargumentat este tratat cu asemenea indiferență de către președinte. Sper să fim în prima variantă, în care Iohannis este și jucător de șah și așteaptă să facă niște mutări”, spune Gușă.

Scopul lui Dragnea acum este să-și mențină o majoritate în interiorul partidului, din care poate să conducă, arată consultantul politic. 

”Dragnea, în ultimele săptămâni, face față unei revolte mari cu multă greutate. Nu va reuși nici prin funcțiile din Parlament să ostoiască opoziția foarte dură la managementul lui acolo. El are un alt aliniament. Vrea să-și mențină o majoritate în interiorul partidului, din care poate să conducă. Deja există o masă neumulțumită - Ștefănescu, Oprișan - care îi spun în față lucruri pe care nu este pregătit să le audă. Deja gesturile lui sunt de paradă. Dragnea va plăti această victorie a impunerii Guvernului cu un preț piperat care ar putea chiar să însemne descăunarea. Sunt prea multi cei păcăliți în partid ca să se mai oprească”, mai afirmă Gușă. 

Consultantul politic punctează că Dragnea a reușit această bulversare tocmai prin retragerea extrem de ciudată a lui Tudose din funcția de premier. ”Faci asta doar când ai gândit mișcări consecutive ca să produci un dezastru, sau dacă cineva îți spune că trebuie să faci asta”, a arătat Cozmin Gușă.

Mai multe articole despre:
Dragnea iohannis