MENIU

Grindeanu: Am vorbit cu președintele Iohannis

Prim-ministrul Sorin Grindeanu a dezvăluit, într-o conferință de presă susținută joi, că a purtat discuții cu președintele Klaus Iohannis, însă nu a precizat când au avut loc acestea.

Întrebat dacă discuția cu președintele Iohannis a avut loc miercuri sau joi, după decizia din CEx a PSD de retragere a sprijinului politic acordat premierului, Grindeanu a refuzat să precizeze, subliniind doar că ”am discutat cu Klaus Iohannis”.

Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al preşedintelui României, a afirmat, joi, la Palatul Cotroceni, că preşedintele ţării solicită rezolvarea de urgenţă a crizei politice din România.

"Preşedintele României a primit scrisoare semnată de preşedintele PSD şi preşedintele ALDE privind retragerea sprijinului polic Guvernului Grindeanu", a precizat Mădălina Dobrovolschi.

De asemenea, conform purtătorului său de cuvânt, şeful statului a luat act că a apărut o nemulţumire şi că se doreşte schimbarea cabinetului Grindeanu.

"Potrivit art 106 din Constituţia României, funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege. Conform art 107 din Constituţie, în situaţia în care primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, sau este în imposibilitate de a-şi exercită atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului că prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului ministru, până la formarea noului Guvern. Deocamdată, nu ne aflăm în nici una din situaţiile menţionate. Când funcţia de premier va deveni vacantă fie prin demisie, fie prin moţiune de cenzură, preşedintele va declanşa procedurile constituţionale pentru desemnarea unui candidat de premier", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei.

Conform acesteia, dacă Guvernul va fi demis, preşedintele Klaus Iohannis va urma cu celeritate paşii procedurali.

"Preşedintele solicită rezolvarea urgentă a crizei interne din coaliţie. Preşedintele garantează respectarea Constituţiei în cadrul acestei proceduri", a mai afirmat Mădălina Dobrovolschi.

Mai multe articole despre:
guvern Dragnea iohannis grindeanu