MENIU

Greva PNL, primele efecte. Parlamentarii au ales un nou președinte pentru Comisia de cod electoral

Parlamentul a decis, marți, numirea lui Gabriel Vlase în funcția de președinte al Comisiei de cod electoral, în locul lui Mihai Voicu (PNL), care a demisionat. Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a adoptat un proiect de hotărâre în acest sens cu 312 voturi "pentru" și trei abțineri, potrivit Agerpres.

UPDATE: În acest context, liderul grupului parlamentar PSD din Camera Deputaților, Marian Neacșu, s-a angajat să propună plenului un proiect fezabil pentru rezolvarea problemei votului cetățenilor din afara granițelor, potrivit Agerpres.

"Îmi întăresc acel angajament pe care l-am luat aici și în numele președintelui de comisie, împreună cu AEP, împreună cu colegii de la toate celelalte grupuri parlamentare, că respectiva comisie va propune plenului un proiect fezabil pentru rezolvarea problemei votului cetățenilor din afara granițelor României", a spus Neacșu, în plenul Parlamentului.

UPDATE: În urma unei pauze de consultări, liderii grupurilor parlamentare au decis să ia act de angajamentul liderului PSD, Marian Neacșu, ca, până la mijlocul săptămânii viitoare, să existe un proiect de lege din partea comisiei care să fie înaintat pentru dezbatere.

UPDATE: Liderul grupului parlamentar al PNL, Eugen Nicolăescu, a susținut, în cadrul dezbaterilor, că nu s-a dorit să se introducă în textul de hotărâre un termen.

"Liderii grupurilor parlamentare au ajuns la următoarea variantă de comunicare publică: luăm act de angajamentul liderului PSD, dl. Neacșu, ca până la mijlocul săptămânii viitoare să existe un proiect de lege din partea comisiei care să fie înaintat Parlamentului pentru dezbatere. Nu s-a dorit să se introducă în textul de hotărâre un termen și, în consecință, vom urmări dacă se va respecta sau nu acest termen, dar grupurile PNL vor vota împotriva hotărârii pe care astăzi o va adopta majoritatea parlamentară", a precizat Nicolăescu.

UPDATE: După orele prânzului, în plenul reunit al celor două Camere, se va discuta subiectul privind pensiile speciale, lege care urmează să fie trimisă la Comisia privind Statutul deputaților și senatorilor. Totodată, în ședinta comună care va începe, după orele prânzului, aleșii îl vor numi în funcția de președinte al Comisiei de Cod electoral pe Gabriel Vlase, propus de PSD, după ce decizia a fost luată în cadrul ședinței Birourilor reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, potrivit Realitatea TV. 

Raportul pentru pensiile speciale nu figurează pe ordinea de zi. Reamintim că acel raport, care s-a dat săptămâna trecută, departe de ochii presei, a fost condamnat și președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea. Parlamentarii PSD au insistat, săptămâna trecută, asupra conducerii partidului astfel încât să fie pus pe ordinea de zi și votat într-un plen reunit.

Pe de altă parte, a început ședința celor două Camere și se discută despre un plen comun care ar urma să aibă loc la orele prânzului. Gabriel Vlase ar urma să fie ales președinte al Comisiei de Cod Electoral, a transmis corespondentul Realitatea TV, Cristina Caliu.

Deputatul PNL, Mihai Voicu, a demisionat din funcția de președinte al Comisiei de Cod electoral ca formă de protest față de tergiversarea de către PSD a adoptării legii votului prin corespondență, anunța pe 22 septembrie copreședintele liberalilor, Alina Gorghiu, potrivit Agerpres

Prim-vicepreședintele PNL, Cătălin Predoiu, declara, săptămâna trecută, că liberalii ar putea decide la ședința de unificare a partidului de săptămâna viitoare și alte forme de protest față de situația legii votului prin corespondență.

"Este un gest (n.r. greva japoneză), semnalăm că în materia votului prin corespondență PSD a blocat sistematic adoptarea legii. Probabil vor urma și alte măsuri de ripostă politică pe care le vom discuta în forumul de unificare, ce se va reuni la începutul săptămânii viitoare", a spus Predoiu, duminică, precizând că liberalii se vor reuni marți în Comisia de unificare.

Predoiu a punctat faptul că, prin greva japoneză, liberalii vor desfășura o activitate normală în Parlament, dar că vor purta banderole albe în semn de protest față de neadoptarea legii votului prin corespondență. Potrivit acestuia, greva japoneză va dura până când nu vor mai exista motivele pentru care liberalii protestează, informează Agerpres.

Mai mult, Predoiu a acuzat PSD că nu dorește votul prin corespondență, motivând că acest partid vrea să se răzbune pe Diaspora. De asemenea, prim-vicepreședintele PNL a indicat că partidul său dorește accelerarea proiectului privind votul prin corespondență.

Parlamentarii liberali se află, de luni, în grevă japoneză, în semn de protest față de situația privind adoptarea Legii votului prin corespondență.