MENIU

Grațiela Gavrilescu, critici dure la adresa ministrului Sănătății: Lăsați portofoliul liber!

Deputatul ALDE, Grațiela Gavrilescu, îi cere ministrului Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, să își dea demisia pentru modul în care a gestionat situația copiilor cu sindrom hemolitic-uremic și face un apel la premierul Dacian Cioloș pentru rezolvarea situației, notează Agerpres.

"Au trecut mai bine de 10 zile de la izbucnirea crizei copiilor infectați cu — se pare?! — bacteria E-coli, zile în care starea sănătății acestora s-a agravat. Din păcate, doi dintre micuții pacienți nu au putut fi salvați, iar pentru ceilalți — prognosticul medicilor este rezervat, boala având o evoluție extrem de agresivă. Tinerii părinți din toată țara deja se tem pentru sănătatea copiilor lor, neștiind care a fost sursa de contaminare de care ar trebui să se ferească. Doi nou-născuți decedați și alți 10 — în stare foarte gravă — din cauze încă necunoscute reprezintă o situație extrem de periculoasă, o situație de criză care vă depășește!", susține Grațiela Gavrilescu.

În acest context, Grațiela Gavrilescu îi adresează și o serie de întrebări ministrului Sănătății, legate de măsurile care, în opinia sa, nu au fost luate.

"De ce nu ați declanșat alerta epidemiologică? Cine coordonează celula de criză? De ce nu ați anunțat populația ce măsuri suplimentare ar trebui să ia pentru a preveni îmbolnăvirile? Și, mai ales, cine sau ce vă oprește, dacă simțiți că nu puteți controla și coordona această situație de criză, să apelați la omologii dumneavoastră de peste hotare, care ne-ar putea veni în ajutor? Oare acești copii, care depind de noi sută la sută, nu merită toată atenția dumneavoastră?", spune Gavrilescu.

Mai mult, deputatul ALDE critică unele afirmații făcute de Patriciu Achimaș-Cadariu.

"Cine vă dă dumneavoastră dreptul să ne reproșați că "ventilăm emoțional", în contextul în care aveți responsabilitatea morții din cauze necunoscute a doi nou-născuți și a sorții altor 10, aflați, din aceleași cauze necunoscute, pe ventilație artificială și dializă?", afirmă Gavrilescu.

"Lăsați portofoliul liber pentru un înlocuitor competent, de urgență!", adaugă Gavrilescu.

Pe de altă parte, deputatul ALDE face un apel la premierul Dacian Cioloș pentru rezolvarea situației: "Contez pe autoritatea dumneavoastră și pe experiența pe care o aveți pentru a debloca ancheta epidemiologică și a face toate demersurile pentru identificarea și stingerea focarului".