MENIU

Gheorghe Falcă, după vot: Trebuie să ne amintim de protestele din stradă

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, aflat pe locul 8 al listei PNL pentru alegerile pentru Parlamentul European, a votat, duminică, la secția 103 de pe strada Posada, din municipiul Arad, alături de soția sa Ela și fiica lor Ana Maria.

„Trebuie să ne aducem aminte de ianuarie 2017, trebuie să ne aducem aminte de ultimii doi ani, când foarte mulţi oameni au fost în stradă şi ar fi vrut să aibă puterea de vot în ziua respectivă. Astăzi puterea este la cetăţeni, de aceea avem dreptul să îi chemăm la vot, un vot responsabil pentru o Românie responsabilă într-o Uniune Europeană responsabilă. Prin votul de astăzi şi prin ciclul de alegeri pe care le vom avea în următorii doi ani putem da o altă dimensiune ţării şi oraşului nostru”, a mai declarat Gheorghe Falcă.

Gheorghe Falcă, aflat la al patrulea mandat de primar al municipiului Arad, candidează pentru prima dată pentru Parlamentul European, el aflându-se pe locul 8 al listei PNL, loc considerat de PNL ca fiind eligibil.

Mai multe articole despre:
Gheorghe Falcă