MENIU

Gestul sfidător pe care l-a făcut Victor Ponta la citirea moțiunii de cenzură

Premierul Victor Ponta a ieșit din plenul Camerei Deputaților, în momentul în care a început citirea moțiunii de cenzură. 

Moțiunea de cenzură privind votul prin corespondență și alegerile parțiale este semnată de 183 de senatori și deputați de la PNL, grupul popular și democrat, precum și parlamentari PSRO. PNL are în total 174 de parlamentari, iar PSRO are 12. Astfel, pentru a fi adoptată moțiunea, mai sunt necesare 92 de voturi pentru.Social-democraţii şi-au luat măsuri de precauţie, astăzi, la votul moţiunii de cenzură! Deşi liderul PSD Victor Ponta se arată încrezător că opoziţia va rata şansa de a dărâma Guvernul pe care îl conduce, partidul a decis că parlamentarii să rămână pe scaune, când le va veni rândul să voteze.

Victor Ponta, pentru Bloomberg, despre șansele moțiunii de cenzură

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că parlamentarii Uniunii vor fi prezenți vineri, în sală, la dezbaterea moțiunii de cenzură, iar fiecare va vota după conștiință, dar nu împotriva acestui demers antiguvernamental.

De asemenea, copreședintele PNL, Vasile Blaga, a afirmat că a avut discuții cu liderul UNPR, vicepremierul Gabriel Oprea, despre moțiunea de cenzură, precizând însă că, cel mai probabil, parlamentarii acestui partid vor susține Guvernul.

Pentru a fi adoptată, moțiunea trebuie să întrunească 278 de voturi favorabile.

Cine sunt deputații care vor vota moțiunea de cenzură a PNL

Rovana Plumb, ministrul Muncii, a declarat că PSD nu va vota vineri în Parlament la moțiunea inițiață de PNL.

"Vom fi în sală din respect pentru Parlament, dar e treaba Opoziției să adune voturile. Acest demers nu poate fi luat în calcul, nu poate fi decât generator de haos in politcă. Este vorba de o poziție pe care pe care orice formațiune o poate avea. Demersul de a introduce o moțiune e act democratic, e utilizat în Europa. Dar un partid decide cum să se comporte în situații de acest fel, e dreptul lui”, a spus Rovana Plumb, la Realitatea TV.

Daniel Constantin a dezvăluit cum va vota PC-PLR la moțiunea de cenzură