MENIU

Gabriel Oprea contestă decizia de plagiat

Fostul viceprimier Gabriel Oprea a constestat verdictul de plagiat dat de experţii Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare.

La începutul lunii, după ce consiliul a luat decizia plagiatului, Oprea susţinea pe Facebook că a scris lucrarea de doctorat "respectând toate normele academice și legale în vigoare la momentul respectiv".

Ministerul Educaţiei are 10 zile să răspundă la contestaţie. Experţii pot hotărî să o respingă, cum au procedat în cazul lui Victor Ponta, sau să reanalizeze lucrarea, în 45 de zile.

În iulie 2015, jurnalista Emilia Şercan a reclamat că lucrarea de doctorat a lui Gabriel Oprea nu conţine niciun citat cu ghilimele. Asta chiar dacă are paragrafe întregi copiate dintr-o lucrare similară a coordonatorului său, Ion Neagu.