MENIU

Explicarea impozitului global. Rolul consultantului fiscal care ajută la completarea declaraţiilor

Consultantul fiscal care va consilia persoanele fizice şi familiile în vederea completării declaraţiilor anuale de venit global va fi angajat al statului şi va lucra în mod gratuit pentru contribuabili, a declarat miercuri ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan.

„Consultantul fiscal nu va fi un angajat al contribuabilului, ci va fi un angajat al statului care va oferi consiliere gratuită”, a spus ministrul Finanţelor, scrie Mediafax. 

Întrebat dacă vor fi suficienţi consultanţi pentru a consilia întreaga populaţie, Viorel Ştefan a răspuns:

„ANAF are 30.000 de angajaţi, o parte vor deveni consultanţi fiscali. Mai avem şi o Cameră a Consultanţilor Fiscali. E adevărat că ei dau consultanţă în business, dar poate că în timp vor merge şi spre persoane fizice. Noi doar oferim această posibilitate; dacă nu e atractivă, nu e obligatorie”.

Referitor la modul în care îşi va calcula un contribuabil impozitul pe care îl are de plată, Viorel Ştefan a explicat că la final de an, consultantul fiscal va întocmi dosarul. „Dacă ai ţinut bonurile, e posibil să beneficiezi de deductibilitate la calculul impozitului pe venitul fiscal”.