MENIU

Eugen Teodorovici, reacție la acuzațiile lui Ilan Laufer

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat, marți seara, că președintele Klaus Iohannis ar trebui să răspundă cât mai repede la acuzațiile făcute de Ilan Laufer.

„Domnul președinte dovedește că dă peste cap agenda întregii țării cu astfel de respingeri, fără să argumenteze, (...) dincolo de decizia Curții, dincolo de votul dat de români. Ar fi de bun simț ca domnul președinte să răspundă la astfel de acuzații. Sunt acuzații extrem de grave. (...) Deja suntem parte dintr-o dispută dincolo de granițele acestei țări”, a afirmat ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, într-o emisiune la TVR.

Ministrul Finanțelor a mai spus că sunt acuze față de care președintele ar trebui să răspundă cu argumente, chair în această seară.

„Aici, nu mai este vorba de președinte, ci de instituția prezidențială”, a subliniat Teodorovici.