MENIU

Emoții pentru Băsescu! CNSAS îi redeschide dosarul de la Securitate. A colaborat sau nu?

Conform unpor surse, Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității a votat, joi, în unanimitate, reverificarea relației fostului președinte Traian Băsescu cu Securitatea după ce au apărut elemente noi la dosar.

Informații contradictorii de la CSNAS despre votul pronunțat astăzi în cazul lui Traian Băsescu. Potrivit unor surse G4Media.ro, Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității a votat, joi, în unanimitate, reverificarea relației fostului președinte Traian Băsescu cu Securitatea după ce au apărut elemente noi la dosar.

UPDATE Fostul președinte a declarat pentru G4Media.ro că își menține declarația din 2006, potrivit căreia nu a semnat nici un angajament cu Securitatea și nu a dat note informative.

Alte surse au declarat însă pentru G4Media.ro că membrii Colegiului CNSAS ar fi votat o notă de constatare că Traian Băsescu ar fi fost colaborator al Securității ca poliție politică, dar în acest caz decizia trebuie trimisă în instanță pentru a infirma sau confirma votul colegiului. Într-o astfel de situație,  CNSAS nu poate face publică informația, potrivit legii, până când dosarul nu ajunge în instanță.

Nu este clar despre ce elemente noi este vorba, având în vedere că CNSAS i-a eliberat până acum patru adeverințe lui Traian Băsescu potrivit cărora nu a colaborat cu Securitatea. Totuși, potrivit surselor G4Media.ro, cercetătorii CNSAS ar fi identificat noi documente livrate Consiliului încă din 2006, dar neinventariate până acum.

Potrivit surselor citate, fostul șef al statului a fost reverificat în contextul candidaturii la alegerile pentru Parlamentul European.

Ultima astfel de adeverință a fost eliberată în februarie 2014, după ce Colegiul a analizat noi documente descoperite în arhivele instituţiei, documente ce nu fuseseră verificate până atunci.

Potrivit Adevărul, CNSAS a mai emis în 2002, 2004 şi 2006 decizii potrivit cărora Traian Băsescu nu a fost agent/ colaborator al Securităţii ca poliţie politică, decizia din 2006 fiind menţinută şi în 2009, ca urmare a verificărilor făcute cu ocazia alegerilor prezidenţiale.

Orice decizie a CNSAS nu este definitivă, aceasta putând fi atacată în instanță fiind un act administrativ, nu o decizie cu caracter jurisdicțional.

Cei care au sustinut constant că fostul președinte Traian Băsescu ar fi fost colaborator al Securității sunt membrii Grupului de Investigații Politice condus de Mugur Ciuvică. Potrivit GIP, ”Traian Băsescu a fost recrutat în 1973, în perioada în care era student la Institutul de Marină, cu dosarul de colaborator nr. 3990/09.11.1973. Traian Băsescu a fost colaborator al Direcţiei a IV a Securităţii (Contrainformaţiile Militare)”. 

În august 2006, preşedintele Traian Băsescu a declarat că nu a semnat nici un angajament cu Securitatea sau notă informativă şi a promis că va publica dosarul său de Securitate, dacă acesta va fi găsit, potrivit BBCRomânia.

Fostul șef al statului a negat în 2006 că desecretizarea dosarelor de Secritate ale politicienilor ar avea conotaţie politică şi a promis continuarea procesului de verificare, declanşat prin decizia CSAT din acel an.

Mai multe articole despre:
CNSAS dosar Băsescu basescu colaborator