MENIU

"E opinia domniei sale". Nicușor Dan nu se dezice de finanțatorul care a pompat bani în campania electorală

Nicusor Dan

Președintele României, Nicușor Dan, vine cu un răspuns halucinant despre milionarul prorus, Matei Păun, cel despre care se spune că ar fi în spatele lui. După ce Matei Păun a spus că rușii își iubesc propriul conducător, în ciuda regimului de la Moscova, Nicușor Dan a reacționat și a declarat că aceasta este doar opinia lui. De asemenea, Matei Păun a fost prezent și la Cotroceni în ziua învestirii lui Nicușor Dan. 

Matei Paun: L-am cunoscut prima data in 2012, cand i-am si inmanat o mica donatie la vremea respectiva. Undeva pe la 1000 sau 2000 de euro, ca sa ne intelegem. Cand a venit momentul, in 2016, am reluat legatura cu Nicusor. Asa am ajuns sa-i coordonez campania din 2016 pentru primarie, lucru care s-a repetat tot in 2016, pentru campania parlamentara pentru USR.

Am fost implicat si atuncea, deci pana sa intram in campanie oficiala, cu sfaturi, cum am putut, si nu am fost singurul. 

Moderator: La momentul acesta, in 2024-2025: ce rol ati jucat in aceste campanii electorale?

M.P.: A existat o incredere reciproca, cred eu, din partea lui Nicusor, care sa-mi permita sa fiu alaturi de el in continuare cu sfaturi, cu idei, cu diverse ajutoare. Am fost implicat in mai multe aspecte, de la strategie legata de online la strategie legata de fundraising, la discutii legate de voluntari. 

Nicusor, tot timpul a fost cel care a hotarat pe ce se cheltuieste, cum se cheltuieste. Evident ca e posibil sa fi avut un input, o recomandare ca e mai bine sa facem intr-un fel sau altul, dar nu am vrut sa ma amestec cu banii, apropo de acuzatiile ca as fi putinist. 

Eu presupun ca Putin la sfarsitul anilor 90 vedea o Rusie devastata, cu o criminalitate groaznica. Este, dupa parerea mea, un om destul de apreciat in Rusia. A crede ca el este urat de populatie si ca de-abia asteapta sa-l dea jos ar fi o greseala in a formula o strategie cu privire la Rusia. 

Nu vedem demonstrarii, nu vedem o lupta de gherila in interiorul Rusiei, nu prea avem interlocutori in afara de Putin. 

 

Mai multe articole despre:
nicusor dan matei paun finantator nicusor dan bani