MENIU

Dungaciu: Franța trebui să regândească politica europeană de securitate și relația cu SUA

Profesorul Dan Dungaciu a declarat, sâmbătă seară, în cadrul unei intervenții telefonice, la Realitatea TV, în contextul atentatelor de la Paris, că "Franța ar trebui să regândească la nivel european politica europeană de securitate, care lipsește cu desăvârșire și relația cu SUA". La rândul său, punctează Dungaciu, "România va trebui să își regândească poziționarea și să se implice mai profund pe zona balcanică", pe care trebuie să și-o asume. Pe de altă parte, Dan Dungaciu consideră că "există posiblitatea ca Rusia să se umanizeze după evenimentele din Franța" și "putem asista la creșterea axei sudice de securitate în detrimentul celei estice".

"Cred că se schimbă lucruri profunde, grave care vor ajunge să ne afecteze și pe noi și, prin urmare, va trebui să le schimbăm și noi: viziunea și perspectiva de securitate. Comparația nimerită a ceea ce s-a întâmplat la Paris nu e cu Charlie Hebdo, ci cu 9/11 american. Asta ar trebui să fie la nivelul consecințelor și efectelor.  Franța va trebui să reacționeze pentru că deja Franța era implicată în Siria și vă amintesc că lovitura s-a dat înainte ca portavionul francez să se îndrepte spre Golful Persic pentru a sprijini acțiunile militare ale Franței acolo.

Ministrul francez de Interne anunța că instituțiile franceze au făcut 376 de arestări pentru a dejuca niște atacuri. Cred că Franța ar trebui să regândească la nivel european politica europeană de securitate, care lipsește cu desăvârșire și relația cu SUA. Din nefericire, eșecul unei politici comune de securitate are explicația și într-o respingere a transatlantismului unor actori importanți din Europa. Sigur că și SUA a avut vina ei, ezitarea ei majoră și creșterea surprinzătoare a ISIS, dar fără o relație transparentă, consistentă probabil că niciuna din cele două părți nu își va putea rezolva problemele de securitate.

Există posiblitatea, și asta se poate vedea urmărind televiziunile rusești, ca Rusia să se umanizeze după evenimentele din Franța. În comparație cu ISIS, practic oricine devine mult mai uman și european. Asta înseamnă că cele două axe de securitate care sunt egal asumate la NATO, axa sudică cu amenințările aferente și cea estică cu amenințările aferente, Rusia, Ucraina, Crimeea, să se dezechilibreze și putem asista la creșterea axei sudice de securitate în detrimentul celei estice și am putea să o vedem validată la summitul NATO de la Varșovia.

Cum se va plasa România în această geografie de securitate, care se va schimba obligatoriu? România se află la intersecția celor două axe de securitate. Cred că România, de acum înainte, va trebui să își regândească poziționarea și să se implice mai profund pe zona balcanică pe care România trebuie să și-o asume și nu a făcut-o niciodată. Asumarea acestei zone a Balcanilor, ca provocare majoră pentru NATO, va trebui să o vedem pe termen scurt regândită, rediscutată la București", a declarat Dan Dungaciu.

Cel mai sângeros atac terorist din istoria Franței: 129 de morţi, DOI ROMÂNI. "E un act de război!"

Atentate în Franța. Cine sunt românii care au murit în atacurile sângeroase de la Paris

 

Mai multe articole despre:
Franţa dan dungaciu atentate în Franța