MENIU

Liviu Dragnea, despre întâlnirea lui Zgonea cu ambasadorul SUA: Ce am decis nu se mai schimbă

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a afirmat luni că vizita pe care ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, i-a făcut-o președintelui Camerei Deputaților a fost una instituțională, care nu schimbă nimic din ceea ce social-democrații au decis în privința lui Valeriu Zgonea.

"A fost o vizită instituțională la președintele Camerei Deputaților. Au fost câteva lucruri curioase din punctul meu de vedere. Au fost acolo niște discuții, printre altele, despre legea achizițiilor publice, din câte am înțeles, pentru că nu am văzut în direct această conferință de presă. Și curiozitatea la care mă refeream este că domnul Zgonea nici măcar nu a votat această lege, dar discuta despre ea și se lăuda cu ea. Este un lucru interesant asta. În rest, nu prea am ce să comentez", a declarat Liviu Dragnea, la sediul PSD.

Întrebat dacă vizita oficialului SUA poate fi interpretată ca un semnal de susținere pentru Valeriu Zgonea, Dragnea a spus că ambasadorul nu este membru PSD. "Nu știu să fie vreun membru al Ambasadei Statelor Unite membru al PSD. În PSD deciziile le luăm doar în interior, iar în Camera Deputaților numai în plen. Nu știu să fi fost un semnal de susținere, dar nu are importanță. Ceea ce am hotărât noi nu se mai schimbă", a precizat liderul PSD. În legătură cu situația lui Valeriu Zgonea, el a susținut că "următorul pas va fi revocarea" din funcția de președinte al Camerei Deputaților.

"Pasul următor va fi revocarea. Așteptăm să se modifice regulamentul, după care introducem cererea de revocare și, atunci, toate măștile lui să plece. Comisia de regulament va propune plenului modificări la regulament și, după ce se aprobă, urmează pasul doi: revocarea. Este foarte simplu — să se pună în acord Regulamentul Camerei Deputaților cu decizia Curții Constituționale. Nu e nimic complicat. De ce nu au făcut lucrul ăsta, probabil că ăsta era motivul ca să fie acoperit sau protejat," a susținut Dragnea.

Totodată, întrebat dacă până la alegerile locale PSD va susține un alt președinte al Camerei Deputaților, el a spus: "E puțin probabil, dintr-un motiv pur și simplu administrativ — majoritatea deputaților sunt foarte implicați în campania electorală pentru locale și nu suntem foarte siguri că pot fi prezenți toți în plen atunci când va fi acest vot".