MENIU

Dragnea: Antonescu şi Scutaru, doi mincinoşi. Ponta nu a ameninţat pe nimeni cu puşcăria

Dragnea: Antonescu şi Scutaru, doi mincinoşi. Ponta nu a ameninţat pe nimeni cu puşcăria

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, că liberalii Crin Antonescu şi George Scutaru sunt "doi oameni mincinoşi", el arătând că respinge categoric afirmaţiile acestora privind ameninţarea cu puşcăria a lui Scutaru de către premierul Victor Ponta.

"Sunt doi oameni mincinoşi, nu pot să spun altceva. Premierul Ponta nu a ameninţat niciodată şi nu va ameninţa niciodată pe nimeni cu puşcăria. Victor Ponta are cheile de la puşcărie? Cum poate să spună cineva că îl ameninţă sau că Victor Ponta ameninţă pe cineva cu puşcăria? De unde până unde are Victor Ponta atribuţii în sensul ăsta?", a replicat Dragnea.

El a arătat că "altcineva" a ameninţat de-a lungul anilor oameni politici, iar unele ameninţări chiar s-au pus în practică.

"Resping categoric această afirmaţie. Cred că sunt foarte puţine întâlniri, extrem de puţine întâlniri, la care eu nu am participat. Şi niciodată Victor Ponta nu a avut o asemenea atitudine nu numai faţă de Scutaru, faţă de nimeni. Nu are, nu poate să aibă asemenea atitudini", a susţinut Dragnea.

El a arătat că această dezvăluire făcută de liberalii Crin Antonescu şi George Scutaru reprezintă încă un gest disperat de a încerca să mai culeagă voturi.

"Dar, oricum, nu în felul ăsta pot să strângă voturi cei de la PNL. E păcat, eu sunt dezamăgit de această evoluţie a discursului celor de la PNL, şi nu numai eu sunt dezamăgit", a mai spus Dragnea.

Premierul Victor Ponta l-ar fi ameninţat pe liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, George Scutaru, că îl ia cu duba, cearta dintre cei doi având loc la finalul unei dezbateri din Camera Deputaţilor care s-a ţinut în urmă cu peste o lună, după cum declară deputatul liberal.

George Scutaru susţine că premierul i-a spus "vezi că poate te luăm noi cu duba", după ce a făcut mai multe afirmaţii critice la adresa PSD la un miting electoral al PNL, dar că nu are cum să demonstreze că premierul l-a ameninţat.

Liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, George Scutaru, a susţinut într-o declaraţie pentru "Gândul" că premierul l-a ameninţat în Parlament în şedinţa din 24 martie când i-a spus "vezi că poate te luăm noi cu duba".

Mai multe articole despre:
Victor Ponta Liviu Dragnea George Scutaru