MENIU

Liviu Dragnea a anunțat când se va reface USL

Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, că USL se va reface după alegerile prezidențiale, într-o formulă foarte apropiată de cea care a fost înainte, potrivit Agerpres.  Dragnea a precizat că ”mulți lideri județeni și membri PNL care vorbesc foarte serios de refacerea USL, au început să înțeleagă faptul că decizia de rupere a USL a fost greșită”.

"Nu putem să-l luăm efectiv în proprietate (n.r. sediul), ci în sensul că eu cred că USL se va reface. (...) USL se va reface după alegeri și o să avem întâlnirile USL tot aici unde am avut prima dată. Aici a avut loc prima întâlnire între Crin Antonescu, Victor Ponta, Radu Stroe și cu mine și atunci ne-am hotărât că USL va avea loc în această clădire", a spus Dragnea, după ce a participat la negocierile cu echipa de campanie a ACL cu privire la organizarea unei dezbateri prezidențiale.

Totodată, Dragnea a susținut că USL se va reface fără Klaus Iohannis, într-o formulă foarte apropiată de cea care a fost înainte și a precizat că sunt foarte mulți lideri județeni și membri PNL care vorbesc foarte serios de refacerea USL, arătând că aceștia au început să înțeleagă faptul că decizia de rupere a USL a fost greșită.

În replică, purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu, a afirmat, că "fiecare are dreptul să viseze la tot ceea ce-și dorește".

"Câți din PSD mă sună, vă spun și nu-i frumos că aș distruge încrederea colegilor din PSD, și îmi spun că se chinuie să facă față acestei campanii doar și doar pentru că Victor Ponta a promis că dă legea amnistiei și grațierii ca să fie ei salvați după, ca atare eu declar ceva ce îmi spun pesediștii, dl. Dragnea spune și dânsul ce vrea, a declarat și că se face turism electoral în Teleorman. Despre ce vorbim. Dl. Dragnea și în campania de europarlamentare a spus același lucru, că se reface USL-ul, o spune și astăzi, a folosit afișaj în campania pentru europarlamentare și Înalta Curte a spus că este în mod ilegal acel USL, dar nu este nicio problemă, fiecare are dreptul în viață să viseze la tot ce își dorește", a declarat Alina Gorghiu.