MENIU

„Dosarul cu șină”, ELIMINAT! Legea Interoperabilității a fost adoptată - Ionuț Stroe: „Adio cozi interminabile”

Ionuț Stroe - purtătorul de cuvânt al PNL

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, Legea Interoperabilităţii, care va reglementa și facilita schimbul de date între sistemele informatice ale diferitelor instituții ale statului. Astfel, funcţionarii publici nu vor mai putea cere documente la care au oricum acces prin contactarea altor instituţii ale statului.

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, Legea Interoperabilităţii. Această lege va implementa principiul „doar o singură dată”, pentru eliminarea schimbului de date pe suport fizic și a birocrației. Legea reprezintă și un jalon din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), termenul pentru a intra în vigoare fiind trimestrul II 2022. Legea merge acum la promulgare.

„Adio cozi interminabile, alergat între instituții și copiilor (halucinante) la alte copii. De azi, statul nu mai are voie să ceară un document pe care cetățeanul i l-a furnizat deja, implementând principiul ,,doar o singură dată".

Prin adoptarea de către Parlament a legii interoperabilității, am reușit să aducem o adevărată reformă a felului în care cetățenii interacționează cu statul. Dosarul cu șină ori mutatul de la o coadă la alta din cauza lipsei vreunei copii deveniseră deja legende urbane și cu toții ceream același lucru: digitalizare, un stat modern, care să țină pasul cu cetățenii și business-urile.

De azi înainte, putem spune că am intrat într-o nouă eră a serviciilor publice”, a spus Ionuț Stroe - purtătorul de cuvânt al PNL.

Mai multe articole despre:
lege dosar sina stroe