MENIU

Dîncu: În România, ne place filosofia nimicului, prin care ocolim toate temele esenţiale

”În politica românească, trăim într-un joc al falselor teme"! O spune Vasile Dîncu, invitat în platoul emisiunii Realitatea Românească. Sociologul a vorbit despre cea mai recent lansată carte a sa, ”Politically Incorrect", care reprezintă un manifest faţă de faptul că în România, se vorbeşte despre orice, dar nu despre ce trebuie. 

”Mi se pare ca noi ocolim mereu esentialul pentru ca nu vrem sa vedem ce se intampla în România; mai degraba ne place filosofia nimicului prin care ocolim tocmai temele esentiale”, a declarat Dîncu, la emisiunea ”Realitatea Românească”.

Prin cartea ”Politically Incorrect", Vasile Dîncu recunoaşte că a vrut să ofere cititorilor un ghid al temelor politice care ar trebui să reprezinte cu adevărat interes.

”Am vrut ca guvernul care se va forma, indiferent din cine se va forma, sa aiba un fel de ghid politic, despre valori, despre regulile viitoarei politici. La noi, 'politically correct' si 'incorrect' se confunda, traim intr-un joc al falselor teme", a mai precizat sociologul. 

Cartea sa, explică Dîncu, se vrea a fi un loc comun al discuţiilor din toate punctele politice.

”A aparut un fel de insingurare si un pasivism care fac ca societatea noastra sa nu evolueze. Acesti oameni isi schmba votul de la o alegere la alta. Acest lucru este o fantastica ratacire a populatiei, de aceea elita noastra are o mare vina in acest lucru. Eu am incercat sa imi asum niste concluzii si niste reguli pentru politica viitorului”, a conchis sociologul. 

 
Mai multe articole despre:
sincu politically correct incorrect