MENIU

Comisia Iordache a corectat legile: Preşedintele, scos din procedura de numire a conducerii ICCJ

Comisia Iordache s-a reunit luni, pentru a pune în acord cele trei legi ale justiţiei cu observaţiile formulate de CCR. Astfel, s-a aprobat un amendament al PSD-ALDE, iar preşedintele va fi scos din procedura de numire a şefilor ICCJ. Dezbaterile au fost marcate de o dispută între Florin Iordache şi Şerban Nicolae, pe tema unor amendamente pe care Nicoale le-a trimis abia ieri seară, la ora 23.00, dar care exced observaţiile CCR, astfel încât nu au fost luate în dezbatere: "Nici eu nu sunt fan al domnului Şerban Nicolae! A trimis amendamentele la ora 23.00, ne dă teme", a spus Iordache. În galeria articolului sunt ataşate şi cele trei documente pe care lucrează comisia.

Şedinţa a început la ora 10.00, iar cea mai importantă decizie a fost scoaterea preşedintelui din procedura de numire a şefilor ICCJ, care vor fi numiţi de CSM. Schimbarea vine după ce în decizia Curtii 45/2018, judecătorii au subliniat că competenţa Preşedintelui României de a promova judecătorii, respectiv de a-i numi în funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, încalcă competenţa constituţională a Consiliului Superior al Magistraturii: 

Şedinţa poate fi urmărită live, aici:

Realitatea.net va reda live text, cele mai importante declaraţii din şedinţă.

Comisia a decis să reia lucrările, marţi, la ora 8.30. 

Spre final, a mai fost adoptat un articol care stipulează clar că presedintele Romaniei nu poate refuza numirea in functie a stagiarilor (in forma dinainte de controlul de Constitutionalitate pur si simplu se scotea din lege articolul care prevedea ca presedintele poate refuza o singura data numirea acestora) si nici a celor care au ocupat diferite functii juridice si se intorc in sistem.

Art. 31 alin 3: Preşedintele României nu poate refuza numirea în funcție a judecătorilor şi procurorilor stagiari.

Art. 33 alin 11. Preşedintele României nu poate refuza numirea în funcție a judecătorilor şi procurorilor prevăzuți la alin. (1).

Totodată, Au fost eliminate comisiile de control ale SRI si SIE din procedura de verificare a declaratiilor pe proprie raspundere ale magistratilor privin colaborarea cu serviciile de informatii, ramanand doar in atributia CSAT sa faca aceasta verificare.

(5) Verificarea veridicității datelor din declarațiile prevăzute la alin.(2) se face individual pentru fiecare declarație de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării anual, din oficiu, sau ori de câte ori este sesizat de Ministerul Justiţiei, Secția pentru judecători sau Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorul sau procurorul vizat. (5^1) Rezultatul verificărilor se comunică din oficiu Consiliului Superior al Magistraturii, precum și judecătorului sau procurorului vizat

Update 12.00 Şedinţa a fost reluată. Comisia dezbate legea 303. A fost votat un amendament PSD, la alineat 1, articol 5, privind regimul incompatibilităţilor:

Alineatul (1) al articolului 5 se modifică și va avea următorul cuprins:

(1)   Funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent şi asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia:

a) funcțiilor didactice din învăţământul superior, așa cum acestea sunt definite de legislația în vigoare;

b) funcțiilor din structurile autorităţii judecătoreşti, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii și Şcolii Naţionale de Grefieri;

c) funcțiilor din cadrul Ministerului Justiţiei sau unităţilor subordonate acestuia, cu excepția funcțiilor de ministru și orice altă funcție de demnitate publică numită;

Update 11.42 Comisia Iordache a luat o pauză de 5 minute. Ar urma să dezbată legea 303.

Update 11.23 Comisia a decis să îl scoată pe Klaus Iohannnis din procedra de numire a conducerii ICCJ.

CSM primeste atributiile de numire si revocare a conducerii Inaltei Curti de Casatie si Justitie, iar presedintele Romaniei este eliminat din procedura. Acest articol se va corela cu lega 303 privind statutul magistratilor, unde se va propune eliminarea presedintelui Romaniei din procedura.

Florin Iordache, de acord cu un deputat USR: Nici eu nu sunt un fan al domnului Şerban Nicolae!

Update 10.45. Are loc un schimb de replici între Şerban Nicolae, Iulia Scântei şi Florin Iordache:

"Îmi cer scuze că am lucrat până aseară, la ora 23.00, sper că nu am provocat modificări ireconciliabile", a spus Nicolae. În replică, senatoarea PNL a menţionat:"Apreciez efortul de noapte al domnului Serban Nicolae, era bine dacă o făcea in decembrie, când aveam timp". În stilul caracterisic, Nicoale a spus: "Mă deranja muzica".

Update 10.39 Comisia a trecut deja la Legea 317.

Update 10.36. Legea 304, privind organizarea judiciară, a fost deja votată! S-a introdus urmatorul articol privind Sectia speciala pentru investigarea magistratilor: "Cauzele de competenta Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie inregistrate la orice structura de parchet si nesolutionate pana la data la care Sectia este operationala, se inainteaza spre solutionare Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor, de indeata ce aceasta este operationala." La Legea 317 s-a votat eliminarea comisiilor parlamentare din articolul care prevedea ca si acestea pot verifica, alaturi de CSAT, declaratiile privind colaborarea magistratilor cu serviciile de informatii.

O intervenţie a avut şi Stelian Ion, care a spus: "Nu sunt un fan al domnului Şerban Nicoale". Apoi, Stelian Ion a punctat că el şi-a notat 4 articole neconstituţionale din Legea 304, dar acum deja  se dezbat 15 puncte. 

Update 10.30. Alina Gorghiu solicită imperativ să ştie cine sunt autorii amendamentelor. Iordache a precizat că propunerile sunt ale PSD-ALDE, iar unele dintre ele sunt asumate şi de către UDMR.

Update. 10.15 Şedinţa a început cu întârziere, dar şi cu o dispută între Florin Iordache şi Şerban Nicolae. Astfel, Şerban Nicolae a cerut să fie dezbătute şi alte propuneri care exced observaţiilor CCR. Pe de altă parte, Florin Iordache nu a fost de acord: "Mulţumim, domnule Şerban Nicoale că ne daţi teme. Domnul Şerban Nicolae lucrează noaptea, pentru că ne-a trimis amendamentele aseară la ora 23.00". 

Ce propune PSD: Şefii ICCJ, numiţi de CSM 

Iată care este propunerea PSD.

"Preşedintele, vicepreşedinţii și președinții de Secție ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt numiţi de către Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, dintre judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au funcţionat la această instanţă cel puţin 2 ani și care nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani", se arată în amendament. 

Cum era articolul, înainte să fie trimis la CCR: şefii ICCJ, numiţi de preşedinte

În forma trimisă la promulgare, articolul stipula că şefii ICCJ sunt numiţi de preşedintele României.Iată forma:

„(1) Preşedintele şi vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt numiţi de către Preşedintele României, la propunerea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii – Secția pentru judecători, dintre judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au funcţionat la această instanţă cel puţin 2 ani și care nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani". Totodată, preşedintele a fost scos şi din procedura de revocare a şefului ICCJ: "Revocarea din funcţie a preşedintelui, vicepreşedinților și președinților de Secție ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, care se poate sesiza din oficiu, la cererea unei treimi din numărul membrilor sau la cererea adunării generale a instanţei, pentru motivele prevăzute la art.51 alin. (2) care se aplică în mod corespunzător".

Comisia Iordache pune în acord cele 3 legi cu CCR. Preşedintele, scos din numirea conducerii ICCJ