MENIU

Descentralizarea, o prioritate și pentru Guvernul Cioloș. Ce alte obiective și-a stabilit MDRAP

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și-a stabilit ca obiective globale, pentru 2016, aprobarea Strategiei naționale de descentralizare și a celei de dezvoltare teritorială a României, elaborarea unei Strategii naționale a locuirii, dezvoltarea sistemelor de e-guvernare în domeniul urbanismului și autorizării construcțiilor, dar și derularea Programului Național de Dezvoltare Locală.

Potrivit unui document publicat pe site-ul Guvernului, MDRAP își mai propune în acest an perfecționarea, simplificarea și creșterea calității în administrația publică, dezvoltarea instrumentelor de administrare a teritoriului ca suport pentru fundamentarea deciziilor, precum și creșterea capacității administrative a Inspectoratului de Stat în Construcții.

La capitolul resurse umane, Ministerul Dezvoltării are ca obiectiv strategic elaborarea și adoptarea Strategiei privind dezvoltarea funcției publice, reorganizarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și reînființarea Institutului Național de Administrație.

MDRAP își mai propune promovarea eticii și integrității prin dezvoltarea unor instrumente și mecanisme de prevenire a corupției și incidentelor de integritate la nivelul ministerului și a autorităților administrației publice locale, dar și sprijinirea acestora din urmă în demersurile de implementare a măsurilor anticorupție.

În ceea ce privește procesul legislativ, printre prioritățile strategice ale ministerului se mai numără elaborarea Codului administrativ și inițierea unui proiect de lege privind sistemul integrat de cadastru și de carte funciară.

Guvernul a făcut publice, vineri, prioritățile strategice și planurile de acțiuni sectoriale pentru fiecare minister în 2016.

Mai multe articole despre:
guvern descentralizare obiective Dacian Cioloş MDRAP