MENIU

De ce s-a întâlnit Cătălin Predoiu cu ambasadorul SUA la Bucureşti

Ambasadoarea SUA la București și Cătălin Predoiu. Foto/Min Justiției

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, s-a întâlnit, luni, cu ambasadoarea SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec, şi au discutat despre cooperarea judiciară şi progresele realizate în domeniul justiţiei de către România.

”În cursul zilei de astăzi, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a avut o întrevedere de lucru cu ambasadoarea SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec, în cadrul căreia au fost trecute în revistă progresele realizate în domeniul justiţiei de către România în anul 2022 şi stadiul colaborării judiciare bilaterale”, a transmis, luni seară, Ministerul Justiţiei.

Sursa citată a precizat că ambele părţi au subliniat cooperarea foarte bună între România şi Statele Unite în domeniul combaterii criminalităţii, cooperare care va continua în baza parteneriatului strategic dintre cele două state.

”De asemenea, în cadrul discuţiei, ministrul Justiţiei a trecut în revistă proiecţiile de dezvoltare, pe termen mediu şi lung, ale sistemului judiciar din România, precum şi vulnerabilităţile cu care se confruntă, în opinia sa. Dialogul constant între ministrul Justiţiei şi Ambasada Statelor Unite va continua în viitor pe temele sus-menţionate”, a mai transmis Ministerul Justiţiei.