MENIU

Dacian Cioloș, mesaj tranșant pentru Klaus Iohannis! Cum îi răspunde președintele

Dacian Cioloș transmite un mesaj tranșant ministrului Educației, Monica Anisie, dar și lui Klaus Iohannis.

”Președintele Klaus Iohannis ar trebui să inițieze un nou pact național pentru Educație, unul care să prevadă, pe lângă procentul din PIB alocat obligatoriu de guverne, și un acord între toate partidele politice pentru păstrarea aceluiași ministru la Ministerul Educației minimum cinci ani, indiferent cât de des se succed guvernele și indiferent de culoarea politică a acestora.

Cu tot respectul pentru doamna Anisie, cred că un astfel de ministru ar trebui să fie din afara sistemului actual, dar să îl cunoască bine, de preferat o personalitate publică recunoscută tocmai pentru performanță în economia reală.

Președintele Iohannis a strâns suficiente astfel de personalități în grupurile de lucru ale proiectului România Educată. Avem nevoie de obiective concrete legate de performanța copiilor, nu numai de sumele alocate sistemului de educație, dar, cel mai important, avem nevoie de coerență și stabilitate, dincolo de interesele electorale ale candidaților și partidelor. Ministerul Educației trebuie scos în afara jocurilor politice", a scris Dacian Cioloș pe pagina sa de Facebook.

Klaus Iohannis îi răspunde lui Dacian Cioloș și îl acuză subtil de manevre electoraliste.

"Atunci când vom avea concluziile consolidate ale proiectului "România educată" vom ajunge cu siguranță în faza în care voi prezenta partidelor politice acest concept despre educația din România și atunci sigur că va fi nevoie de un larg sprijin politic pentru a implementa ceea ce va conține conceptul României educate. Aceste lucruri sunt de o importanță deosebită și eu m-am ferit întotdeauna să aduc în discuție aceste chestiuni de o importanță vitală pentru România, în condiții de campanie electorală sau doar pentru a obține o știruță pe Facebook. Este important de subliniat, în acest context, că o condamnare paușală așa cum au încercat unii ieri și alaltăieri nu ajută pe nimeni, cum nici măsuri punctuale nu ajută sistemul, după cum am putut să vedem în ultimii ani", a declarat Klaus Iohannis
 
Mai multe articole despre:
ciolos anisie iohannis