MENIU

Cu doar o zi înainte de şedinţa PSD, Liviu Pop îşi prezintă bilanţul de ministru al Educaţiei

Luni, la ora 14.00, PSD va decide şi care vor fi revocările din Guvern. Iar cum numele lui Liviu Pop a fost vehiculat printre remaniabili, precaut, duminică, Pop şi-a făcut un scurt bilanţ al mandatului de ministru al Edicaţiei. Extinderea educaţiei antreprenoriale, stimularea învăţământului dual şi noua lege a manualului se numără printre măsurile menţionate într-un scurt bilanţ la şase luni de mandat publicat de ministrul Educaţiei, Liviu Pop.

Documentul, care poate fi consultat pe edu.ro, arată că din acest an şcolar elevii studiază elemente de educaţie antreprenorială în cadrul disciplinelor Educaţie Tehnologică (clasele V - VIII) şi Educaţie Economică (clasa a VIII-a) şi au devenit operaţionale Societăţile Antreprenoriale Studenţeşti. Pentru anul şcolar în curs, au fost realizate 106 clase de învăţământ dual iar Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic a fost reorganizat, prin includerea domeniului educaţiei antreprenoriale, potrivit sursei citate.

"A fost semnat contractul de finanţare privind derularea proiectului strategic CRED - Curriculum relevant, educaţie de calitate pentru toţi, prin care se va revizui curriculumul pentru învăţământul primar şi gimnazial, se vor forma cadre didactice, se vor crea resurse educaţionale în sprijinul acestora ş.a. Bugetul proiectului este de 42 milioane de euro", conform bilanţului.

Liviu Pop arată că au fost alocate fonduri de la bugetul de stat pentru obiectivele de investiţii privind construcţia sau reabilitarea de 500 de creşe, grădiniţe sau şcoli şi că au fost recepţionate 24 de unităţi de învăţământ cu clasele I - VIII (PRIS) şi 46 de grădiniţe (PRET).

Ministrul mai arată că manualele aferente claselor I-IV şi VI-XII au fost asigurate din stocurile existente şi prin completarea din retipăriri (iulie-august 2017). Este amintit faptul că pentru elevii claselor a V-a a fost distribuit 'Compendiul introductiv pentru gimnaziu', care a acoperit toate disciplinele de studiu până la tipărirea manualelor. Pe manuale.edu.ro au fost publicate în format electronic toate manualele pentru clasele I - IV, anunţă Agerpres.