MENIU

CTP: DNA-ul este perceput de PSD ca fiind principala forţă de opoziţie din peisaj

REPORTER VIRTUAL: 'CTP are un discurs mizerabil, desprins din apucăturile unui OBSEDAT SEXUAL'

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat, la Realitatea TV, iniţiativa senatorului PSD Șerban Nicolae de modificare a Codului Penal, prin care dezvăluirea de informaţii care nu au caracter public dintr-o cauză penală aflată în curs de cercetare se pedepseşte cu închisoarea.

"În momentul de faţă, DNA-ul este perceput de PSD ca fiind principala forţă de opoziţie din peisaj. Nu partidele politice, nu presa, ci DNA-ul. Şi un proces durează mult, după cum ştim şi poate un ins din acesta acuzat de furtul a zeci de milioane de euro din banul public să pretindă că e vorba de un proces politic, că este o victimă. Şi dacă nu ar fi aceste stenograme, ar putea chiar să mai convingă pe cineva domnii aceştia. Aceste stenograme dau lovituri de măciucă în imaginea partidului de guvernământ. Nu numai partidul de guvernământ, după cum s-a văzut, este democratică acţiunea DNA, ia din toate partidele. Însă, cei de la putere, aflaţi şi în campanie electorală, se simt vizaţi de aceste dezvăluiri. Şi atunci vine domnul Şerban Nicolae ca să împlinească un obiectiv vechi de decenii al politicienilor, presa să fie redusă la nişte executanţi speriaţi care să facă eventual doar ce le cer politicienii, a spus CTP.

Iniţiativa senatorului PSD Șerban Nicolae de modificare a Codului Penal, prin care dezvăluirea de informaţii care nu au caracter public dintr-o cauză penală aflată în curs de cercetare se pedepseşte cu închisoarea, a fost avizată favorabil de Guvern.

Avizul a fost formulat în şedinţa de miercuri, printr-un punct de vedere referitor la proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, provenit din propunerea legislativă iniţiată de senatorul PSD Şerban Nicolae.

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că amendamentul senatorului PSD Şerban Nicolae, asupra căruia Guvernul a emis aviz favorabil, nu are nicio legătură cu presa, ci se referă doar la informaţiile nepublice din dosare.

"Din câte cunosc eu, fără să ştiu detalii, este vorba despre acele informaţii nepublice. Mai departe, vă rog să vă adresaţi Ministerului Justiţiei, care la orice punct de vedere trebuie să condulte CSM şi o să vă răspundă. Dar eu cred că într-o societate normală cei care dau informaţii din dosare sunt birourile de presă ale parchetelor şi că cei care cumva dezvăluie informaţii nepublice din câte ştiu eu în toată Europa există sancţiuni", a spus Ponta.

Mai multe articole despre:
guvern Şerban Nicolae Cristian Tudor Popescu ctp