MENIU

Oficiali români, interdicţie în SUA. Guşă: E evident că s-a transmis un mesaj foarte clar

<p>Cozmin Gușă</p>

Consultantul politic, Cozmin Gușă, a declarat, miercuri seară, în cadrul emisiunii Jocuri de Putere, moderată de Rareș Bogdan, în contextul anunțului făcut de Brian Hoyt Yee, asistentul adjunct al secretarului de Stat american, potrivit căruia oficiali şi foşti oficiali guvernamentali din România nu mai au permisiunea de a călători în SUA, ca urmare a unor suspiciuni de corupție, că această declarație "spune altceva" și anume că s-a intrat într-o nouă fază "în care oamenii suspectați de interese opuse parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite nu mai sunt bineveniți, pentru că pot să producă daune sau prin ceea ce sugerează, mergând acolo, au posibilitatea de a influența anumite acțiuni, în România". 

"Un tehnocrat al Statelor Unite, din Departmentul de Stat, nu face asemenea declarații închipuindu-și că nu vor fi preluate sau interpretate. Este evident că aici s-a transmis un mesaj foarte clar, în care corupția e un staniol. După părerea mea, în condițiile de război geoeconomic la frontieră, ceea ce dorește să transmită oficialul, tehnocratul american este că anumiți oameni, cu interese contrare parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite, nu prea mai au ce căuta acolo doar ca să își facă poze la Washington. Pentru că, altfel, treaba asta cu corupția și suspiciunile nu ar trebui să deranjeze Statele Unite, în condițiile în care statul român nu își ia măsuri de preservare  a acelor indivizi pe teritoriul nostru. Dacă un cetățean e suspect de corupție și statul român nu îl reține aici, nu poate să fie un pericol pentru Statele Unite, conform protocoalelor bilaterale cunoscute sau mai puțin cunoscute. Eu când am vorbit despre tehnocrat am vorbit în sensul profesional al cuvântului 'tehnocrat' - un om care știe ce vorbește, un om care vorbește foarte precis. Noi vorbim, aici, de multe luni de zile de starea de război instalat între alianța euroatlantică și alianța reprezentată informal, astăzi, de către Moscova, respectiv alianța de tip euroasiAtiac. Asta este o stare pe care cetățenii o interpretează mai greu, dar, în urma acestor declarații, pot să o interpreteze mai lesne. Intratul în Statele Unite nu se poate compara cu intratul la Casa Albă. Intratul la Casa Albă e chiar interzis celor care ar putea să fie suspectați de atitudini contrare. Știu cât de multe filtre au fost la cele două intrări ale mele la Casa Albă și cât de bine verificați sunt cei care intră și discută cu oficialii din preajma președintelui Statelor Unite", a declarat Cozmin Gușă.

În viziunea sa, corupția este "un staniol bine gândit, în declarația tehnocratului american", declarație care este "conformă cu vremurile pe care le trăim, în care România a rămas singura insulă de stabilitate de tip euroatlantic, înconjurată fiind de țări care au opțiune prop-euroasiatică evidentă".

"Să nu uităm ca am avut acolo fel de fel de oameni care au fost condamnați, fiind arestați pe teritoriul Statelor Unite, la cererea oficilităților române. Deci, daia spun, această declarație spune altceva: spune că s-a intrat într-o nouă fază, în faza în care oamenii suspectați de interese opuse parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite nu mai sunt bineveniți, pentru că pot să producă daune sau prin ceea ce sugerează, mergând acolo, au posibilitatea de a influența anumite acțiuni, în România. Corupția mi se pare un staniol bine gândit, în declarația tehnocratului american, dar, de fapt, asta cred că a vrut să spună. Este o declarație conformă cu vremurile pe care le trăim, în care România a rămas singura insulă de stabilitate de tip euroatlantic, înconjurată fiind de țări care au opțiune prop-euroasiatică evidentă, argumentată prin contractele sau acțiunile de tip economic pe care le întreprind, mă refer la Bulgaria, dar mai ales la Serbia și Ungaria, iar, dacă vorbim de Ucraina, pachetul e complet (...) Deci cu America asta e: e un lucru complex și toți cei care au posibilitatea de expertizare trebuie să se gândească la asta, pentru că e în folosul nostru ca oamenii deștepți, din această țară, să înțeleagă cât de complexă este situația României, cât de greu este să ții volanul în mână în aceste vremuri și în aceste condiții, și în această conjunctură, într-o țară postcomunistă care din punct de vedere politic, este calamnitată la nivelul partidelor", a mai spus Cozmin Gușă.