MENIU

Cozmin Gușă: "Referendumul are mici șanse să treacă. Iar amnistia a fost deja data"

Într-o intervenție telefonică la Realitatea TV, consultantul politic Cozmin Gușă, a declarat că referendumul are slabe șanse să treacă, pentru că PSD își va îndemna oamenii să nu meargă la vot. O altă problemă, susține consultantul, o reprezintă întrebările, care aproape că-și pierd validitatea după votul de ieri din Parlament.

"Pratic, puterea și-a făcut numărul, ieri în Parlament, unde, alături de minorități și de UDMR, a impus un soi de amnistie prin modificările codurilor penale. Este absolut interzis! Amnistia nu are ce să caute în viața publică românasă, pentru că, pe de-o parte, bulversează tot actul de justiție, iar pe de altă parte scutește de plată pe cei care au păgubit, aici vorbim în primul rând de oameni politici, bugetele locale, județene sau naționale.

Referendumul, chiar dacă va trece, va fi practic, inutil! Pe de altă parte, Iohannis e acuzat ca fac jocul opoziției. Asta este o acuzație de tip politicianist. Și ce dacă face jocul, daca opoziția și-a coordonat mesajul în acord cu cel al lui Iohannis? Această coordonare a msajelor este leitimă, pentru că nu au avut lideri de imagine, care la nivel informal să reprezinte ceea ce repreintă astăzi Klaus Iohannis. Aceste acuzații fiind de tip politicianist, Iohannis este legitim în poziționarea publică”, a spus Cozmin Gușă.

Consultantul explică care sunt cele două probleme ale referendumului. 

”Prima, cea de validare, pentru că în mod clar PSD își va îndemna electoratul să nu participe și la referendum, ci doar la votare. Și atunci e dăm seama că, la o participare de cel mult 30%, fără publicul PSD, este clar care va fi publicul pentru referendum. A doua problemă este legată de întrebările, pentru că, pe lângă faptul că jumătate din conținutul acestora a devenit inutil, după modificările operate ieri în Parlament. Nici măcar nu este acel gen de întrebări care să satisfacă tot electoratul și care, printr-un mod simplu să-i aducă să voteze la referendum.

Singura întrebare care putea să aducă inclusiv electoratul PSD să voteze la referendum era:”Dacă sunteți sau nu de acord ca oamenii cercetați sau judecați ca fiind vinovați penal să mai fie numit în zone de conducere. Adică fie politicieni aleși, de la președintele României în jos, fie numiți, adică miniștrii sau alți funcționari publici”.

Explicația e simplă. În mod evident, guvernările Dragnea au mers prost pentru că le-a coordonat cineva cu probleme penale precum Dragnea. Asta au înțeles și pesediștii. Guvernarea PSD ar fi mers mai bine dacă Dragnea nu era penal. Și atunci și pentru pesediști era o evidență că un penal își subordonează activitatea politică, zice-se, poporului, în funcție de interesele sale personale. Exact asta s-a întâmplat în acești peste doi ani de guvernări succesive Dragnea", a spus Cozmin Gușă.

Consultantul explică și problema întrebării la referendum. 

”Întrebarea la referendum este greșită și abia acum se vede un calcul politic. Faptul că fără penali în funcții publice, confiscate de USR-PLUS în mod nelegitim, pentru că noi am tot stat pe la Realitatea să numărăm așa-zișii penali de la ei și sunt cam mulți acolo.

Dar, probabil că aici a fost presiunea PNL asupra lui Iohannis, care, la rândul lor, având suficienți penali, liberalii nu puteau să militeze pentru acest referendum. Referendumul milita pentru o chestie legitimă în instituții publice, pentru că, repet, altfel, pocinogul pe care ni l-au făcut ieri majoritatea parlamentară, plus UDMR și minorități, este această amnistie care îi scutește pe cei care au greșit să mai plătească prejudiciul.

Eu am sugerat acum o lună într-un editorial, chiar cu direcție către Iohannis, acest gen de întrebare, care muta bobul într-un fel de grațiere, condiționată de plata prejudiciului. Dar nu a fost luată în considerare. Însă, felul în care au fost puse întrebările face ca acest referendum să aibă extrem de puține șanse să treacă, iar pe de altă parte amnistia a fost deja data. Restul sunt jonglerii politice.

Nu comunic cu președintele sau cu consilierii săi, singurul om cu care mai vorbesc din preajma lui este Rareș Bogdan, dar nu are funcție în partid așa că nu putea sa zică nimic acolo. Nu cred că Iohannis greșea dacă mergea pe idee de USR Plus “fără penali”. Mergea pe un referendum valid care îi asigura o platformă către campania electorală de tip prezidențial, care va începe exact odată cu campania la europarlamentare. O să vedeți toți prezidențiabilii înghesuindu-se la microfon să vorbească de prezidențiale și europarlamentare, nu mai vorbsc de luna iunie. Era mai potrivit, dar aici frâna liberală a funcționat bine la Iohannis, aceștia având, probabil, același număr de penali ca și PSD", a mai spus consultantul politic.

Mai multe articole despre:
null