MENIU

CNS: Sculptor din Covasna, amendat pentru Marşul secuilor, deşi nu a participat la el

CNS: Sculptor din Covasna, amendat pentru Marşul secuilor, deşi nu a participat la el / Foto: ARHIVA MADIAFAX

Liderul local din Sfântu Gheorghe al CNS, Gazda Zoltan, susţine că una dintre persoanele amendate de jandarmii din Mureş în urma "Marşului secuilor" din 10 martie, este un sculptor din Târgu Secuiesc, Vetro Andras, care nici nu a participat la evenimente, fiind bolnav atunci.

Gazda Zoltan, preşedintele Consiliului Secuiesc - Scaunul Sepsi, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că a aflat, luni după-amiază, că sculptorul Vetro Andras din Târgu Secuiesc a primit un proces-verbal prin care era amendat cu 3.000 de lei, în baza Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, pentru manifestările din 10 martie de la Târgu Mureş, de Ziua Libertăţii Secuieşti.

"Ieri (luni - n.r.) am fost informat despre acest proces-verbal întocmit pe numele unui om care nici nu a participat la manifestările de la Târgu Mureş, în plus era şi bolnav atunci. Deci vigilenţa serviciilor secrete şi a forţelor de ordine lasă de dorit, le sugerez ca în viitor să aibă o grijă mai mare din punct de vedere profesional", a spus Gazda.

Liderul local al CNS a precizat că, din cunoştinţele sale, şi organizaţia locală din Târgu Secuiesc a Mişcării Tinerilor din cele 64 de Comitate a primit o amendă în valoare de 12.000 de lei.

"De altfel, consider că cei care s-au comportat necivilizat la această manifestare merită să fie amendaţi", a spus Gazda.

Unsprezece amenzi în valoare de 36.000 de lei au fost date de jandarmi în urma incidentelor de la "Marşul secuilor" desfăşurat în 10 martie la Târgu Mureş, Jandarmeria precizând că toate persoanele amendate sunt cetăţeni români şi că, totodată, au fost formulate trei sesizări penale către Parchet.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mureş, Daniel Manea, a declarat că persoanele care au primit amenzi în urma marşului din 10 martie de la Târgu Mureş au fost identificate pe baza înregistrărilor video de la eveniment, în colaborare cu structuri din Covasna şi Harghita. El a arătat că nu poate confirma sau infirma vreun nume de pe lista celor care au primit sancţiuni contravenţionale.

În 10 martie, aproximativ 4.000 de persoane au participat la comemorarea secuilor ucişi în 1854, organizată la Târgu Mureş de Consiliul Naţional Secuiesc (CNS), prin Asociaţia Siculitas. CNS a cerut autonomia Ţinutului Secuiesc, dar şi începerea unui dialog cu noul guvern privind statutul regiunii.

Participanţii au ascultat discursuri timp de aproximativ trei ore şi jumătate, în faţa Monumentului Secuilor Martiri, după care preşedintele CNS, Izsak Balazs, i-a îndemnat pe manifestanţi să se deplaseze pe trotuar spre centrul oraşului. Participanţii au pornit în marş strigând "Hungaria", "Să piară Trianonul" şi "Autonomia".

În timpul manifestaţiei, mai multe persoane îmbrăcate în tricouri cu însemnele organizaţiei "64 de Comitate" (HVIM) s-au certat şi îmbrâncit cu jandarmii, la un moment dat aruncându-se cu petarde.


Mai multe articole despre:
marsul secuilor Gazda Zoltan Vetro Andras