MENIU

Cioloș: Am cerut Ministerului Transporturilor o analiză în maximum zece zile vizavi de CNADNR

Premierul Dacian Cioloș a declarat, joi seară, în cadrul emisiunii "Jocuri de Putere", moderată de Rareș Bogdan, că atât timp cât "la Ministerul Transporturilor nu avem performanță și predictibilitate nu vom putea crește gradul de execuție", adăugând faptul că "riscăm să avem o problemă nu doar de eficiența lucrărilor, ci de credibilitate în relația cu Comisia Europeană". În acest sens, Cioloș a punctat că a solicitat Ministerului Transporturilor să vină, în cel mult zece zile, cu o analiză vizavi de funcționarea CNADNR.

"Este important să ne uităm la calitatea lucrărilor și la modul în care s-a lucrat, să identificăm neajunsurile în modul de funcționare a instituțiilor sau companiilor care au avut responsabilitatea acestor proiecte și cum putem corecta acest lucru", a spus Cioloș cu privire la proiectele de autostradă nefinalizate.

Întrebat dacă are CNADNR în atenția sa, Cioloș a răspuns afirmativ, adăugând faptul că a solicitat Ministerului Transporturilor să vină, în cel mult zece zile, cu o analiză vizavi de funcționarea CNADNR și a altor companii din subordinea Ministerului Transporturilor, "ca să vedem eficiența în implementarea unor proiecte mari". 

"Dacă acolo la Ministerul Transporturilor nu avem performanță și predictibilitate nu vom putea crește gradul de execuție. Vrem să creștem procentul din PIB pentru investiții în 2016, dar trebuie să ne asigurăm și că putem cheltui banii respectivi. E clar că acolo sunt probleme de management. Autoritatea de Management pentru Transport a fost o perioadă la minister, după deplasată la Ministerul Fondurilor Europene. Nu avem o structură care să verifice implementarea proiectelor, înafară de activitatea Autorității de Management și la CNADNR. Riscăm să avem o problemă nu doar de eficiența lucrărilor, ci de credibilitate în relația cu Comisia Europeană", a mai spus premierul.

Totodată, Cioloș a subliniat că proiectele prevăzute în Master Plan rămân în atenția Executivului, urmând ca lucrările să fie continuate.

"La autostrada Transilvania continuăm cu lucrările și de la Borș în jos, sper, Nădășelu și în partea dinspre Turda, Ocna Mureș, deci toate părțile care sunt prevăzute în Master Plan urmează să rămână în atenția noastră și să își continue lucrările. În general, legat de investiții, abordarea noastră a fost să dăm un semn de coerență. Nu degeaba s-a lucrat mult în ultima perioadă pe Master Plan. Obiectivul nostru e să continuăm, pe baza priorităților stabilite în Master Plan, să ne fixăm și niște obiective foarte precise, pe care să le urmărim în decursul acestui an. Măcar să avem licitațiile pentru execuția proiectelor, măcar să fim în fază avansată cu aceste licitații", a adăugat Dacian Cioloș.

Mai multe articole despre:
Ministerul Transporturilor CNADNR Dacian Cioloş