MENIU

Ce spune Ponta despre o candidatură a lui Dragnea la prezidenţiale: "Toată lumea ştie că...

Fostul premier Victor Ponta susţine că în condiţiile în care Liviu Dragnea va candida pentru funcţia de preşedinte al ţării, electoratul se va mobiliza ca în anul 2000, de această dată voturile urmând a fi câştigate de Klaus Iohannis, doar pentru a nu fi ales şef al statului liderul PSD.

"Singura soluţie, şi eu o voi susţine, e ca toţi cei care ne considerăm social-democraţi să găsim un candidat şi să-l susţinem. Un candidat care să intre în turul 2 cu Iohannis. Dacă va candida Dragnea, până la urmă e un blat. Toată lumea ştie că va fi ca în 2000: o să mergem toţi să-l votăm pe Iohannis ca să nu iasă Dragnea. Ceea ce nu se dovedeşte soluţia cea mai bună“, a declarat Victor Ponta, într-o intervenţie la un post TV, preluat de Adevarul.

De asemenea, fostul premier a subliniat că pe Klaus Iohannis l-ar avantaja o candidatură a lui Liviu Dragnea: "Ce-şi doreşte Iohannis e să-l aibă în turul 2 pe Dragnea“.

Victor Ponta a adăugat că nu are de gând să candideze la prezidenţiale.

Mai multe articole despre:
ce spune ponta de dragnea