MENIU

Ce rol a jucat UNPR în momentele cheie de pe scena politică

Fostul ministru al Apărării Gabriel Oprea a dezvăluit, într-un interviu pentru ŞTIRIPESURSE.ro, cum a apărut UNPR pe scena politică și ce rol a jucat această formațiune în momentele critice de pe scena politică.

,, Vă spun de ce veneau la UNPR. Știau că sunt serios și că mă țin de cuvânt. Am fost numit ministru al Apărării pentru că ajunsesem liderul  grupului parlamentar al independenților.  Nu a fost vorba de nici o combinație. Aveam un grup de 25 de parlamnetari. Pe mine mă dăduse afară din partid domnul Geoană. Am acceptat oferta PD.  Eu mă așteptam sa mă întorc la Interne, dar am fost numit la Apărare, unde am făcut multe lucruri bune'', spune Gabriel Oprea.

,,Am ajuns ministru într-o perioadă îngrozitoare, după ce s-au tăiat cu 25% salariile. Mulți dintre slariați  erau gradați, iar la 40 de ani întrerupeau orice legatură cu Ministerul Apărării. Am modificat legea în Parlament și i-am facut militari, cu drept de pensie militară. Am avansat în grad peste 25.000 de oameni și am avansat în functie alți 40.000 de oameni. Am creat o armată de profesioniști'' a precizat Oprea.

,,Mureau oameni în teatrul de operatii din Afganistan. M-am dus la înmormantarea lor, le-am botezat copiii.

Am plătit câte 10 miloane pentru fiecare copil din banii mei, în jur de 5000 de euro pe lună pentru copiii care au rămas fără tată. În Afganistan și-au pierdut viața 24 de eroi'', povestește fostul vicepremier.

Mai multe articole despre:
Oprea UNPR momente cheie