MENIU

Ce întrebări i-a pus Dăncilă lui Iohannis. "De ce i-ați mințit pe români? De ce nu ați renunțat la imunitate? De ce ați primit salariul lună de lună?"

Președintele PSD Viorica Dăncilă, refuzată de contracandidatul Klaus Iohannis pentru o dezbatere directă, a ales să-i adreseze de la distanță o serie de întrebări incomode în vederea dezbaterii organizate de candidatul PNL de la ora 19.00.  

Redăm mai jos întrebările adresate de Viorica Dăncilă de la distanță președintelui Klaus Iohannis:

1 De ce nu ați făcut nimic domnule Klaus Iohannis în cei 5 ani de mandat? Singura preocupare a fost bifarea unui nou mandat. Cum v-ați simțit să primiți în fiecare lună salariul fără să faceți nimic?

2. A doua întrebare se referă la o promisiune, Iohannis a promis înainte de câștigarea alegerilor din 2014 că va renunța la imunitatea conferită de funcția prezidențială. De ce i-ați mințit pe români? Au trecut 5 ani și nu ați făcut nimic în acest sens. Nu ați declanșat un referendum pentru eliminarea imunității președintelui. Eu nu am avut imunitate ca premier. De ce vă este frică? Nu cumva dosarele sau problemele cu justiția vă sperie?

3. A treia întrebare este legată de intrarea României în spațiul Schengen. Ați promis la summit-ul de la Sibiu acest lucru, dar nu l-ați realizat, deși nu există condiții tehnice pe care să nu le îndeplinim. 

4. O altă întrebare este legată de declarațiile făcute de președintele Iohannis. Acesta a spus că i-ar reeduca pe pesediști, dar ei ar trebui înainte să fie educați. În acest fel ați jignit milioane de români. Românii nu trebuie jigniți indiferent de apartenența politică.. Nu sunt de acord să-i jigniți nici pe cei din PNL, USR sau Pro România. Nu considerați că președintele trebuie să fie președintele tuturor românilor?

5. Am văzut un discurs extremist, anti-democratic și anti-european al președintelui Iohannis împotriva PSD. Cum explicați protocolul semnat de dv. cu Adrian Năstase între 2002 și 2004, tot cu PSD, sau faptul că în 2009 ați vrut să fiți prim-ministru tot cu PSD?

6. O ultimă întrebare. Sunt foarte multe la care Klaus Iohannis ar trebui să răspundă. Nu vreau să-l obosesc, știu că obosește repede, am văzut cât efort a depus în acest mandat de 5 ani. Nu ne-ați lămurit de unde știu cei din apropierea dv că ar trebui să mă pregătesc de vizite la procurori? De unde știu ei de activivitatea organelor de justiție? Aceasta este justiția independentă? Am văzut că ați intevenit brutal în justiție, când ați solicitat schimbarea sef DIICOT sau desființarea Secției Speciale. 

 

Mai multe articole despre:
viorica dăncilă klaus iohannis