Care este strategia lui Nicușor Dan? Dezvăluiri din culise: „USR era să se rupă din cauza președintelui!”
Președintele încearcă din răsputeri să se apropie de suveraniști! Este concluzia la care a ajuns chiar unul dintre oamenii care au fost alături de Nicușor Dan încă de la începuturile USR-ului.
Cum încearcă Nicușor Dan să se apropie de suveraniști?
Cristian Ghinea condamnă atitudinea șefului statului și insistă că abordarea sa este profund greșită, mai ales că la un moment dat era să rupă astfel chiar și partidul.
În schimb, Ghinea declară că lui Nicușor Dan i-ar fi mai bine pe plan politic dacă și-ar menține atenția asupra celor care oricum îl votează, despre care spune că îi vede drept „prizonieri ai săi”.
„Eu nu-l acuz că face un pact cu sistemul. Îl acuz că are o gândire fricoasă... în care el zice, toți ăștia care m-au votat aripa asta pro-europeană, pro-democratică, liberală a societății, oricum sunt prizonierii mei, ăștia ii am buzunar, n-au ce să voteze decât cu mine.
Și eu trebuie să fac permanent, să dau semnale către ăia, către suveraniști că am nevoie și de acceptare sau voturi de la ei.
Ori este falsă, da. Este aceeași logică pentru care ne-am certat dacă vrei atunci în 2018 cu referendumul pentru familie, în care eu și alții din USR spuneam că trebuie să avem o poziție clară.
Cei mai mulți dintre noi credem că asta este o porcărie făcută de Dragnea și el, nu, nu, nu, că trebuie să fim și cu aia și cu aia.
Era să se rupă partidul, știi?
El are antecedente de a zice, dom\"le, ăștia sunt oricum ai mei.
Eu am așa... destins să-i aduc pe toți. Nu funcționează, pentru că sunt linii de fractură obiective în societate. Nu sunt așa că ne certăm ca chiorii. Sunt valori foarte diferite.”, a declarat Cristian Ghinea.