MENIU

Când se reunesc deputaţii în prima şedinţa a sesiunii de toamnă

Camera Deputaţilor este convocată luni, 3 septembrie, în a doua sesiune ordinară a anului, de la ora 16,00, conform unui anunţ publicat pe site-ul forului legislativ, anunţă Agerpres.

În prima şedinţă, va fi votată noua componenţă a Biroului permanent, respectiv vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii acestui for. Potrivit articolului 24 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, alegerea membrilor Biroului permanent se face la propunerea grupurilor parlamentare, în conformitate cu ponderea acestora, potrivit configuraţiei politice şi negocierii liderilor de grupuri.

Lista candidaţilor propuşi pentru Biroul permanent se supune în întregime votului Camerei Deputaţilor şi se aproba prin vot secret cu bile.