MENIU

Când poate depune jurământul KLAUS IOHANNIS

<p>KLAUS IOHANNIS</p>

Birourile Permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului au decis marţi să solicite Curţii Constituţionale un punct de vedere cu privire la momentul la care preşedintele ales, Klaus Iohannis, poate depune jurământul în plenul Parlamentului, pentru a-şi începe mandatul.

Decizia Birourilor Permanente a fost anunţată de vicepreşedintele Senatului, Cristian Dumitrescu, potrivit mediafax.ro.

”Depunerea jurământului ar trebui făcută în data de 21 (decembrie, n.r.). Data de 21 e o dată de duminică, când Parlamentul nu funcţionează. Nu funcţionează că nu are şedinţă şi nu este în activitate – funcţionează tot timpul. În sensul acesta am solicitat către Curtea Constituţională să ne spună foarte clar dacă suntem ţinuţi de această dată, de 21, să facem, atunci convocăm o şedinţă comună solemnă a Parlamentului pentru a depune jurământul domnul preşedinte ales Iohannis, sau putem să o facem mai devreme. Dar este foarte clar că ora 12.00, în ziua de 21, nu poate să treacă fără să avem un preşedinte care a depus jurământul pentru continuitatea funcţiei de preşedinte şi a mandatului”, a explicat Dumitrescu.

De asemenea, el a precizat că membri ai Birourilor Permanente reunite au opiniat că şedinţa în care Iohannis să depună jurământul ar putea să fie vineri sau joi.

”Întrebarea este cum este constituţional. Pentru că pe de o parte avem preşedintele în exerciţiu, care îşi duce la sfârşit mandatul până la depunerea jurământului de către noul preşedinte, şi atunci nu poţi să scurtezi mandatul nici măcar cu o zi, părerea mea. Dar acum părerea mea contează mai puţin, este vorba de părerea Curţii Constituţionale”, a spus vicepreşedintele Senatului.

El a fost întrebat în baza cărui articol de lege a solicitat Curţii Constituţionale punct de vedere: ”În baza bunelor relaţii pe care le avem cu Curtea Constituţională. Nu uitaţi că şi Parlamentul are obligaţii din punct de vedere al asigurării constituţionalităţii, prin comisiile juridice şi prin însăşi plenul său. Constituţionalitatea legilor în primul rând este controlată de Parlament, organul care pe bază de sesizare poate să controleze…”, a răspuns Cristian Dumitrescu.

Chestionat, în continuare, cu ce anume a fost sesizată Curtea Constituţională, vicepreşedintele Senatului a afirmat: ”Nu am sesizat nimic. Am cerut un punct de vedere să ne spună care ar fi data care ar conveni cel mai bine din punct de vedere al respectării termenelor prevăzute în Constituţie cu privire la primirea şi predarea mandatului pentru depunerea jurământului”, menţionând că solicitarea este adresată de Birourile Permanente.

Vicepreşedintele Senatului a mai susţinut că preşedintele ales, Klaus Iohannis, nu ar fi putut să depună jurământul pe data de 22 decembrie, în ziua de luni, deoarece mandatul lui Traian Băsescu s-ar încheia pe 21 decembrie la ora 24.00