MENIU

Camera Deputaților, vot pentru cererea de arestare a deputatului fugar Marko Attila

Plenul Camerei Deputaților urmează să dezbată și să voteze miercuri cererea DNA de încuviințare a reținerii și arestării preventive a deputatului UDMR Marko Attila Gabor.

Luni, Comisia juridică a Camerei Deputaților a aprobat cererea DNA în cazul deputatului UDMR Marko Attila Gabor de încuviințare a reținerii și arestării preventive într-un nou dosar penal. Potrivit vicepreședintelui Comisiei juridice, Ciprian Nica, pentru reținere au fost 17 voturi pentru, unul împotrivă și unul nul, iar pentru arestare preventivă s-au înregistrat 16 voturi pentru, unul împotrivă, o abținere și un vot nul.

Deputatul UDMR nu a fost prezent la comisie, el fiind reprezentat de doi avocați, care au transmis deputaților că Marko Attila Gabor este în Ungaria, iar mesajul său este "că nu se sustrage reținerii sau arestării pentru că vrea să își dovedească nevinovăția".

Procurorul general Tiberiu Nițu a transmis ministrului Justiției cererea și referatul cauzei în baza cărora să solicite Camerei Deputaților încuviințarea reținerii și arestării preventive a deputatului UDMR Marko Attila Gabor, acuzat de trei infracțiuni de abuz în serviciu în dosarul ANRP.

 Mai multe pe Agerpres