MENIU

Borbely: Dacă Băsescu ar refuza numirea lui Biro, ar fi foarte greu de explicat constituţional

Borbely: Dacă Băsescu ar refuza numirea lui Biro, ar fi foarte greu de explicat constituţional

Vicepreşedintele politic al UDMR, Borbely Laszlo, afirmă că Uniunea nu are un "plan B" pentru eventualitatea în care preşedintele Traian Băsescu ar refuza numirea Rozaliei Biro la Ministerul Culturii, el apreciind că un refuz "ar fi foarte greu de explicat din punct de vedere constituţional".

"Aşteptăm ce va spune preşedintele, ce va decide şi după această decizie vom discuta. Încă nu am discutat deloc, pentru că o menţinem pe doamna Biro şi noi sperăm că domnul preşedinte va înţelege că din cauza unei emisiuni, unei farse de acum trei ani, nu cred că poţi să spui dacă un candidat la un minister, chiar la Ministerul Culturii, va fi un ministru bun. Nemaivorbind de faptul că, din punct de vedere constituţional, e foarte greu de explicat, dacă refuzi pe acest considerent o propunere. Deocamdată, n-avem un plan B, pentru că suntem încrezători că domnul preşedinte o va numi pe doamna Biro", a declarat Borbely pentru MEDIAFAX.