MENIU

Bilanțul ilegalităților din campania electorală: 18 dosare penale și 146 de contravenții

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Când se încheie campania electorală pentru primul tur al alegerilor

De la începutul campaniei electorale și până în prezent, au fost întocmite 18 dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, fals intelectual, fals în declarații și coruperea alegătorului și au fost aplicate 146 de sancțiuni contravenționale. 

De asemenea, polițiștii au desfășurat o serie de activități preventive, în cadrul Campaniei “Tu votezi! M.A.I. te informează!”, prin intermediul cărora cetățenii au primit recomandări în legătură cu procesul electoral: să dețină documente de identitate valabile, să nu accepte mită electorală și să respecte confidențialitatea votului, precum și informații cu privire la principalele prevederi legale referitoare la alegeri, contravențiile și infracțiunile prevăzute de Codul Penal.

Acțiunile Poliției Române, pe cele trei paliere, vor continua și în perioada următoare, în sistem integrat, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne. 

 

Mai multe articole despre:
null