MENIU

Avocatul Elenei Udrea: Pot sa vă spun că aseară era foarte optimistă. Spera la achitare

Veronel Rădulescu, avocatul Elenei Udrea, a declarat, în exclusivitate la Antena 3, că nu a vorbit cu fostul ministru, după ce instanţa i-a dat sentinţa de 6 ani de închisoare cu executare, dar a punctat că ieri seară, Udrea era optimistă, şi chiar spera la achitare. 

"Înca nu am luat legătura cu doamna Udrea, decizia a fost data de curand, in Costa Rca inca era noapte. Pot sa va spun ce stare psihica avea inainte, am vorbit aseară, era foarte optimista, spera ca cel puţin sentinta de fond să fie casata sau achitare. Era foarte optimista si se astepta sa fie achitata sau spera la rejudecare. Exista caile de ataca extraordinare, le vom utiliza, vom demara toate procedurile pe care le perimte legea pentru decizia nedreapta si nelegale", a spus avocatul, la Realitatea Tv, în direct.

Elena Udrea, șase ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Obreja, cinci ani

Elena Udrea a fost condamnată la șase ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Elena Udrea este însă de jumătate de an în Costa Rica. În acelaşi dosar, fostul preşedinte al Federaţiei de Box, Rudel Obreja, a primit cinci ani de închisoare cu executare, iar Ion Ariton a fost achitat.

Elena Udrea a fost condamnată și în primă instanţă la şase ani de închisoare pentru luare de mită, abuz în serviciu şi folosire de acte sau declaraţii false pentru obţinerea de fonduri europene.

Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a respins apelul declarat de Udrea şi de către ceilalţi inculpaţi, fiind menţinută sentinţa dată de instanţa de fond.

Astfel, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obeja rămâne cu o condamnare de cinci ani de închisoare cu executare.

Celelalte pedepse în dosar sunt: Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, trei ani de închisoare cu executare; Ştefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea, un an şi şase luni cu suspendare; Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, patru ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere; Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naţionale de Investiţii, trei ani de închisoare cu suspendare, şi Dragoş Marius Botoroagă, administratorul unei firme, doi ani şi şase luni cu suspendare.