MENIU

Antonescu: Aş vrea să găsim toţi puterea de a spera, adică de a “învia” puţin în fiecare zi

Antonescu: Aş vrea să găsim toţi puterea de a spera, adică de a “învia” puţin în fiecare zi

Liderul PNL, Crin Antonescu, a transmis pe Facebook un mesaj de Paști, în care își exprimă speranța ca toată lumea să găsească puterea de a spera, adică de a ”învia” puțin în fiecare zi.

”În acest an avem șansa de a sărbători Paştele împreună cu catolicii şi cu celelalte confesiuni. Pentru ortodocși, mai cu seamă, Învierea este momentul central al anului. Învierea este speranţa creştinilor! Iar pentru creștini există "Învierea" din fiecare zi. Aş vrea să găsim toţi puterea de a spera, adică de a “învia” puţin în fiecare zi, aşa cum, în temeiul credinţei în Hristos şi în Învierea lui, simţim întotodeauna că există salvare, că există mai bine! Această putere, această credinţă, acest înţeles al Paştelui îl doresc din tot sufletul fiecăruia dintre noi!”, scrie Antonescu pe Facebook.

”Cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale, vă transmit gândurile mele bune, alături de cele mai calde urări de sănătate, fericire și împliniri! Fie ca Lumina Învierii să vă călăuzească și să vă aducă în suflet pace și bucurie. Hristos a Înviat!”, adaugă liderul PNL.

Mai multe articole despre:
PNL Crin Antonescu mesaj Paşte