MENIU

ANTONESCU ar putea pierde SENATUL

ANTONESCU ar putea pierde SENATUL / Foto: MEDIAFAX

După ce a fost forţat să iasă din Guvern, PNL ar putea pierde şi preşedinţia Senatului, deţinută de Crin Antonescu. Senatorul PSD Ioan Chelaru a declarat că liderii social-democraţi ar putea lua în calcul, săptămâna viitoare, decizia de înlocuire a lui Antonescu de la şefia camerei superioare a Parlamentului. Asta după ce premierul Victor Ponta a dat asigurări că PSD nu are de gând să facă această mutare politică.

Comitetul Executiv Naţional al PSD ar putea lua în calcul decizia de înlocuire a lui Crin Antonescu din funcţia de preşedinte al Senatului, spune senatorul PSD Ioan Chelaru.

"Există o decizie politică a PSD, luată luni, în şedinţa în care s-a stabilit foarte clar că nu vom avea în vedere o schimbare a domnului Crin Antonescu din funcţia de preşedinte al Senatului. Sigur, după atitudinea de aseară, după modul în care domnul Crin Antonescu a vorbit despre PSD, despre Victor Ponta, despre cum ar trebui condusă România, o să se facă, probabil, o nouă analiză", a declarat Chelaru.

Liderul PNL Crin Antonescu susţine că nu intenţionează să demisioneze din funcţia de şef al Senatului, dar le transmite liderilor PSD că nu ţine cu dinţii de fotoliul de preşedinte.

"Nu în funcţia de şef al Senatului stau eu. Comentariile dlui Sârbu, om cu părul alb, au fost destul de joase. Pentru mine, preşedinţia Senatului în acest echilibru politic e indiferentă", a spus Antonescu.

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a fost printre primii social-democraţi care i-au sugerat lui Antonescu să lase liber fotoliul de preşedinte al Senatului.

"Îi lăsăm lui Crin posibilitatea să decidă. Dacă ar avea onoare, şi-ar da demisia", a spus Sârbu.

Şi opoziţia pare hotărâtă să sprijine un eventual vot împotriva liderului Senatului, Crin Antonescu.

"Nu îl vom vota pe Antonescu să rămâna la şefia Senatului, dar nici nu vom vota o altă propunere venită din partea actualei puteri", a spus Blaga.